CSU Craiova și FCU 1948 își dau întâlnire sâmbătă, 3 decembrie, pe „Ion Oblemenco”, într-un derby al orgoliilor. Clasamentul le fixează pe cele două la poli opuși: CSU ocupă locul 4, FCU doar treapta a 15-a.
Playsport.ro a luat legătura cu Mihai Costea, fost jucător al Universității Craiova (2006-2011), care a prefațat meciul rundei 19 a Superligii.
E un meci în care ambele echipe au nevoie de victorie: CSU, pentru a ține pasul sus, FCU pentru se ridica în clasament. În astfel de meciuri nu există favorite, ambele echipe își doresc victoria și putem să vedem orice rezultat. Totuși, văd un 2-1 pentru FCU în meciul de mâine. Nu voi ajunge la derby.”
Fratele mai mic al lui Florin își amintește, cu nostalgie, vremurile când îmbrăca tricoul „Științei”.
Din păcate, sunt două echipe acum. Era mai frumoasă perioada în care jucam eu la Craiova: aveam o Universitatea Craiova, o Steaua, un Dinamo. Suporterii, la rândul lor, erau mai numeroși. Era mai bine pentru fotbal.”
Mihai Costea a vorbit despre formația pe care o consideră continuatoarea Universității Craiova.
Eu țin cu echipa lui Adrian Mititelu. Când jucam la Craiova, era patronată de dânsul și am rămas cu ea. Pentru mine, FCU este continuatoarea Universității Craiova, multă lume este indusă în eroare. Mai țin legătura cu fiul patronului, cu Adrian Mititelu jr. Le doresc tot binele, și-au revenit, au o structură foarte bună și un patron ambițios care își dorește performanța. Sunt condiții foarte bune și au un lot valoros. Știu că și-a propus play-off-ul la începutul sezonului dar, din păcate, nu îndeplinești mereu ceea ce îți propui.”
În vara lui 2011, Universitatea Craiova a fost dezafiliată. „Nilă” a fost subiectul unui transfer din Bănie la FCSB (n.r. – Steaua pe atunci), pentru suma de 1,4 milioane de euro cu puțin timp înainte de decizia FRF-ului.
Mezinul duo-ului Costea a vorbit de momentul respectiv.
Aveam o echipă bună cu Găman, eu și fratele meu, Bărboianu, Silviu Lung jr., dar și alții. Puteam să facem performanță la vremea respectivă pentru Craiova. Au venit, însă, probleme și, după, știe toată lumea ce s-a întâmplat. Jucând acolo atâția ani, am fost dezamăgit de vestea dezafiliării.”
Prezentul lui 2022 spre 2023 îl găsește pe Mihai Costea, fotbalist cu peste 100 de meciuri în prima ligă, la județ.
În acest moment joc la Liga a 4-a, în Pitești. Vedem la iarnă ce se va întâmpla, vreau să mai joc pe teren mare. Eu am avut multe pauze și și-au spus cuvântul. (N.r. – Dacă ai mai juca fotbal la nivelul de acum 10 ani și ai avea ofertă de la CSU, te-ai duce?) Nu!”
ARO Câmpulung, actualul club al atacantului, este liderul la zi a Ligii a 4-a Argeș, cu 13 victorii din 13 meciuri.