EXCLUSIV. Andrei Rațiu, “câștigul” naționalei din 2021, își spune în premieră povestea tulburătoare de viață și dezvăluie ascensiunea lui în fotbal!

Aplauze în Ghencea. Un jucător al naționalei e înlocuit în meciul cu Armenia, iese vizavi de băcile de rezerve și merge greoi prin fața tribunei, apoi a peluzei. E “stors”, cum spun fotbaliștii, și poate tocmai de aceea oamenii îi strigă numele. E o senzație ciudată, am trăit-o mai toți în acest an, parcă a apărut de nicăieri acest Andrei Rațiu.

A cucerit pentru că e un luptător adevărat. Luptător din acela care iese din stereotipurile fotbalistice, “am dat totul, e important să luptăm”… Și-a croit drumul prin viață așa cum o fac mulți români, ce e drept, dar el face și performanță în fotbal. E poate cel mai mare câștig al naționalei în 2021, noutatea care a confirmat. După un turneu olimpic în care s-a aflat clar printre remarcați.

Îl lăudăm prea mult? Poate. Dar în Spania cam toți îl văd unul din cei mai buni fundași dreapta din Segunda Division, de la fanii adverși, la presă. Huesca e încă departe de promovare, dar el își face treaba exemplar.

Cine e, totuși, Andrei Rațiu? De unde vine? Și cum vrea să ajungă? În premieră, povestea dezvăluită tocmai de băiatul plecat la 6 ani din România și revenit abia la 17 ani!

Aiud, futsal și deplasări de 30 km cu mama

“Primele mele amintiri sunt cu bunicii mamei. Aveam 4 ani când am rămas cu fratele meu, cu doi ani mai mic, la Aiud. Părinții au plecat în Spania pentru o viață mai bună, cum se spune. Mai veneau uneori să ne vadă”, începe Andrei confesiunea.

Nu e nici un tip extrovertit, nici nu îi plac aparițiile în presa sportivă, e pe modelul “tace și face” în teren. Gândește în spaniolă și apoi traduce în gând în românește, de cele mai multe ori. Mai e și ardelean, cu vorba molcomă 😊

“Am făcut în țară doar grădinița și clasa I. Apoi, când eu aveam 6 ani, mama și tata ne-au adus cu ei în Spania, pe mine și fratele meu. În Aguaviva, o localitate cu vreo 600 de locuitori, din Teruel, Aragon. Tata muncea în construcții, iar mama în bucătăria unui restaurant. Prima amintire din fotbal o am totuși din țară, unde băteam mingea pe stradă în Aiud…”

Doar că plăcerea lui pentru fotbal, la 6 ani, avea să se lovească de un obstacol în micuța Augaviva. Nu exista echipă la acea vreme, doar una de… futsal!

“Am făcut doi ani fotbal în sală! Futsal! Așa am fost remarcat de Andorra CF, un club de fotbal la vreo 30 km distanță de casă. Tot din Teruel, nu Andorra din Principat! M-am bucurat tare că pot începe fotbalul în Spania, dar pentru familie a fost tare greu. Mama mă ducea și mă aducea de la antrenamente zi de zi, 30 de kilometri, se chinuia mult…”

Toată familia, sacrificii pentru visul din teren

La puștiul din Aiud nu era doar plăcerea fotbalului, era și talent. Doar doi ani a stat la Andorra CF, până la 8 ani. Asta pentru că la un turneu organizat în Zaragoza a fost ales cel mai bun jucător și a primit și trofeul de golgheter. Juca extremă dreaptă.

“M-am integrat foarte ușor în Spania, că eram copil și te adaptezi repede când ești mic, îți dai seama. La turneul de la Zaragoza m-au văzut scouterii lui Villareal și m-au monitorizat până în vară, la final de sezon, când m-au chemat să dau probe. Le-am trecut și așa am început la Villareal C, a treia echipă a clubului, de juniori. M-am mutat din Aragon în Castellon…”

Creșterea a fost fulminantă. A devenit al doilea căpitan al echipei după doar un an la Villareal C. Dar, pe același scenariu, evoluția lui în fotbal a adus și mai multe sacrificii acasă…

“Toată familia s-a mutat pentru mine în Castellon. Părinților și fratelui nu le-a fost ușor, dar au crezut în mine. Când am ajuns, vreun an de zile a fost cumplit, ai mei nu aveau de lucru, așa că tata a început să facă naveta la Madrid, muncea în construcții câte o săptămână și venea când putea acasă, la finaluri de săptămână…”

Extremă dreapta și stânga, mijlocaș central, fundaș!

Și fratele lui Andrei a început parcursul în fotbal, dar nu a avut aceeași traiectorie până acum. Cu doi ani mai mic decât fundașul naționalei, e portar și apără pentru Roda FC, eșalonul trei din Spania, după o perioadă de formare la Villareal.

“Am făcut orice și totul pentru fotbal, cred că ăsta a fost secretul de la bun început! Uite, eu jucam extremă dreapta. La Villareal C, eram mijlocaș central și chiar extremă stânga! Am tăcut și am jucat, mi-am văzut de treabă și de plăcerea asta mare a mea, fotbalul. Mai jucam și extremă dreapta uneori…”

După 4 ani la juniorii lui Villareal, a ajuns în echipa mare! Promovarea e legată de Javier Calleja, actualul tehnician al lui Alaves din La Liga.
“Când el era antrenor la Villareal B, echipa secundă, m-a observat și i-a plăcut de mine, așa că m-a chemat la lot, dar să joc… fundaș dreapta! A patra poziție era deja 😊 Dar nu a fost nicio problemă, a avut ochi bun! Și așa m-am consacrat fundaș dreapta. În 2019, când Calleja a devenit antrenor principal la Villareal, am debutat pentru seniori în Europa League”

De ce Andrei și nu Rațiu + experiența olandeză

Dincolo de faptul că a ajuns de mic în Spania, Andrei mărturisește că loturile eterogene de la juniori, în aproape toate formațiile pe unde a trecut, l-au ajutat să se integreze. Era perceput aproape ca un spaniol: “Mereu am fost strigat, de toată lumea, Andrei. E greu tare să pronunți Rațiu în spaniolă 😊 Ai văzut că și comentatorii de la tv, acum, tot așa îmi spun. În plus, Andrei e un nume rar în Spania și mă deosebea”.

După trei ani de Villareal B, cu aparițiile sporadice în lotul de seniori, inclusiv cantonamentele cu echipa mare, Rațiu a făcut o analiză atentă și a înțeles că e nevoie să prindă minute multe la seniori pentru a avansa în carieră. Perspectivele noului sezon la seniorii lui Villareal nu îi garantau asta.

“Împlinisem 22 de ani, cel mai sigur era să merg în Segunda Division și să joc, dar fotbalul din prima ligă olandeză propunea un stil frumos, rapid, cu contraatacuri. Am zis că poate fi o experiență în plus, iar pentru Spania e vreme oricând. Și, fiind vorba de o ofertă de împrumut pe jumătate de an, am acceptat Den Haag. A fost interesant dar greu pentru că situația clubului era una dificilă”.

A revenit în Spania și a semnat cu Huesca, echipă retrogradată în Segunda Division. Joacă în mod constant, a devenit unul din punctele de reper ale lotului și unul din cei mai buni fundași dreapta din tot campionatul.

“S-au scris multe deja legat de transferul meu de la Huesca în alte părți, dar nu aș schimba nimic din ce am făcut până acum în carieră și sunt un tip răbdător, vreau să devin o valoare sigură în Segunda Division și apoi mergem mai departe! Cu calm și echilibru, cam așa văd eu că o să vină și etapa următoare în carieră”

România primului zbor cu avionul

Dar de aici încep alte întrebări. Cum de Andrei, de la 6 ani, când a plecat spre Spania de adopție a părinților, nu a mai revenit vreodată în România până la 17 ani, pentru convocarea lui la naționala Under 18 a României?

“Știu că pare incredibil, mulți se miră, dar am început fotbalul în Spania, familia era aici, eram într-un program continuu și concentrat total să fac performanță. Acasă vorbeam românește, clar, dar de întors în țară, nu a fost să fie, pur și simplu. M-a anunțat Villareal că am primit convocare la România U18. Nu mi-a venit să cred, sincer, nu mă așteptam, nu avusesem niciun contact cu fotbalul românesc! Eram fericit și speriat puțin. Părinții mi-au făcut procură, că eram minor. Și atunci am zburat și prima oară cu avionul vreodată, că în Spania plecasem la 6 ani cu mașina! Și atunci am fost și prima oară la București!”

Andrei mărturisește că a găsit o țară schimbată mult, după mai bine de un deceniu, față de cea proptită în amintirile lui copleșite de copilărie la doar 6 ani. E greu de spus și pentru el dacă schimbată în bine sau rău. Diferită, asta e clar. Și l-a impresionat nivelul juniorilor români.
“Nu mă așteptam să fie un nivel slab, să știi, dar tehnica individiuală bună a băieților chiar m-a impresionat. Și am văzut detaliul ăsta apoi și la naționala de tineret, și acum, la seniori”

Lacrimi de tată pe un un telefon la Reykjavik

Ascensiunea lui Andrei e o coexistență interesantă și care merită studiată. Pe de o parte, a luat-o etapă cu etapă, sârguincios și tăcut. În același timp, totul pare pe repede-înainte, pentru că potențialul său a comprimat timpul. Uite-așa a venit și debutul pentru România la seniori!

“Tata a plâns de fericire! I-am scris pe whatssup înainte de meciul din Islanda, cu vreo oră înainte de meci, când am aflat. „Tata, o să joc primul meci pentru România la seniori”! Și era cu Islanda, în deplasare, decisiv la momentul acela pentru șansele noastre de calificare! A plâns, pentru că toate sacrificiile lor se întorceau acum cu bucurie… Mi-a răspuns să fiu eu însumi. Când îți spune asta cineva care te iubește, e mai mult decât dacă ți-ar spune că te iubește!”

Și Rațiu a început să devină apreciat și de români, acasă! Cel mai evident e episodul amintit, de la meciul cu Armenia din Ghencea, dar Andrei a simțit afecțiune încă după meciul cu Germania de la Hamburg, în care a fost titular și integralist, România a condus și a arătat bine ca echipă.

“Am început să primesc mesaje de la români, pe toate canalele posibile de comunicare, m-am simțit incredibil. Mândru! Mândru! Apoi, când m-au aplaudat la schimbare cu Armenia, am simțit și eu lacrimile pe care le-a simțit tata la debutul meu…”

Impresariat de agenții lui Pedri!

Ambii părinți ai lui Andrei continuă lucreze, muncesc și azi, la fel ca el în banda dreaptă, pe orice teren îl vezi. Prin tenacitatea asta a și ajuns să fie impresariat de agenția lui Pedri, cea care se ocupă nu doar de fotbalistul care a primit în acest an Golden Boy și Kopa, ci și de alți fotbaliști importanți, cu precădere din Spania!

“Nici eu, nici Pedri nu eram așa cunoscuți când am semnat cu agenția 😊 Eu am fost contactat când eram pe final de contract cu fostul agent, au văzut potențialul meu și au avut încredere. Sunt foarte mulțumit de colaborare, ne aflăm deja în al patrulea an de când lucrăm împreună”
Dar sub povestea cuceritoare, cum e omul? Ce fel de Andrei Rațiu se bucură de tinerețe după 90 de minute?

“La mine, fotbalul e cam totul. Îmi plac posesia și circulația, agresivitate când nu avem mingea. Așa am fost crescut la Villareal. A, și îmi place mult să fug pe bandă, atac și apărare, tare de tot!”

Pauză. Dincolo de fotbal, Andrei! Dincolo de fotbal 😊

“Ah, ok! Îmi place să mă plimb, mă joc Fortnite, mai ascult muzică, reggaeton și rap spaniol. Mai ies prin oraș doar pentru cină. Aici, la mâncare, e un amestec exact cum sunt eu: îmi plac la nebunie paella valenciană și fructele de mare, dar la fel de mult pireul după modelul bunicii, făcut ca în România, cu lapte. Plus sarmale!”