Anamaria Prodan dezamorsează “bomba” divorțului de Laurențiu Reghecampf. Contactată telefonic de reporterii PlaySport, Anamaria Prodan a spus că se află la masă cu soțul Laurențiu Reghecampf. Impresara nu putea vorbi la telefon în acel moment și nu a oferit detalii despre zvonurile apărute în presă. Însă, lucrurile au fost clarificate ulterior atât de Anamaria Prodan, cât și de Reghe Junior. Impresara a spus, în exclusivitate pentru PlaySport.ro, că nu se pune problema unui divorț între ea și Laurențiu Reghecampf.
Anamaria Prodan dezamorsează “bomba” divorțului de Laurențiu Reghecampf. Anamaria Prodan a oferit prima declarație, în exclusivitate pentru PlaySport.ro, după anunțul care a luat prin surprindere toată România. Impresara a luat chiar astăzi masa cu Laurențiu Reghecampf și ultimele informații anunță că nu se pune problema unui divorț între cei doi.
Lucrurile au fost confirmate, în exclusivitate pentru PlaySport.ro, atât de Anamaria Prodan, cât și de Reghe Junior:
Nu este adevarat, nu divorțăm, nici nu se pune problema de așa ceva, ne-am plictisit de subiectul ăsta. Vrem și noi să ne tihnească mâncarea. Laur nu a declarat că divorțăm, el a glumit, iar cei care au scris-o au dat-o ca fiind serioasă. Noi suntem acum la masă, suntem bine, fericiți”, a spus Anamaria Prodan, pentru PlaySport.ro.
În discuția avută de reporter cu Anamaria Prodan a intervenit și fiul de 12 ani:
Nu înțeleg de ce unii oameni din presă încearcă mereu să îmi denigreze părinții. Așa ceva este strigător la cer. Mami și tati sunt bine, suntem toți la masă și mergem peste tot împreună”, ne-a spus Reghe Junior.
De asemenea, Anamaria Prodan a pus la dispoziție reporterilor PlaySport.ro și o poză de la întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu Laurențiu Reghecampf și Reghe Jr. În poză se poate observa că toți sunt zâmbitori, lucru care infirmă, de asemenea, posibilitatea unui divorț în acest moment. Fotografia poate fi văzută în galeria foto a articolului.
Totul s-a întâmplat la o biserică și la un local din Snagov și, chiar dacă au vrut să țină totul secret, nu s-au putut abține, astfel că pe Instagram au fost postate mai multe fotografii de la eveniment.
De asemenea, Anamaria Prodan i-a transmis și un mesaj romantic lui Laurențiu Reghecampf prin intermediul rețelelor de socializare:
15 ani de iubire fără margini, 15 ani de respect, 15 ani de fericire și împlinire mi-ai adus tu, soțul meu de vis! Te iubesc fără limită! Cuvintele nu pot exprima dragostea ce ți-o port. Iubirea necondiționată pe care o simt față de tine… nu are limită! Nu există ceva mai frumos decât tine… ești iubirea vieții mele! Nici viața nu este peste tine… ești mai frumos decât un răsărit de soare, ești mai frumos decât un vis frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a adus în viață”, scria Anamaria Prodan pe Instagram, pe 1 iunie 2021.