Alain Giresse, 70 ani, e un monument în fotbalul francez. A fost unul dintre jucătorii exponențiali ai ”cocoșului galic” în urmă cu aproape patru decenii, când a participat și la două Mondiale: Spania 1982 (loc 4) și Mexic 1986 (loc 3). Între cele două turnee supreme, a cucerit titlul european acasă, în 1984, făcând parte în acea vreme din careul magic, alături de Platini, Tigana, Genghini, apoi Luis Fernandez.
A fost pe teren la epicul Franța – Germania din 1982, cînd portarul nemților, Schumacher, l-a demolat pe teren pe Patrick Battiston: doi dinți rupți, trei coaste fisurate. În calitate de căpitan al lui Bordeaux a obținut două titluri naționale, iar cu girondinii a înfruntat pe Universitatea Craiova și Dinamo. Oltenii i-au eliminat, ”câinii” au pierdut. Igna l-a arbitrat într-un alt clasic al Mondialelor, Franța – Brazilia 1986.
Acum e în fruntea naționalei din Kosovo, de la începutul anului, și va fi din nou adversarul românilor, de această dată în campania pentru Euro 2024. O incursiune spectaculoasă cu Giresse prin trecutul său bogat și prin prezentul provocator, legat de disputele cu ”tricolorii”.
– Sincer, nu cunosc foarte multe lucruri. Știu doar că este vorba despre o națională în reconstrucție, cu o nouă generație. Am început deja să culegem informații despre adversari, probabil că nici România nu stăpânește foarte bine detaliile despre Kosovo. Și Belarus e o necunoscută. Cu Elveția va fi cel mai simplu pentru toată lumea, fiindcă va juca la Mondiale.
– O formație foarte muncitoare, cu jucători implicați sută la sută pentru echipa națională. O echipă cu un spirit de luptă fantastic în sens sportiv. Trebuie să facem și puțină istorie în sensul că e o federație afiliată la FIFA și la UEFA destul de recent, în 2016, referințele sunt încă reduse, la fel și participările la competiții până acum. Suntem permanent în căutare de noi jucători eligibili, foarte mulți sunt născuți în străinătate, cu dublă cetățenie, pot juca pentru două țări. Gândiți-vă, de exemplu, la originile kosovare ale lui Xkaka și Shaqiri, care evoluează pentru Elveția!
– Ar trebui să fim atenți la cuvinte. Fotbalul nu este despre viață și moarte. Peste tot, echipa națională reprezintă un prilej de mândrie și de orgoliu, la fel și pentru Kosovo, cum e oriunde în lume, indiferent dacă vorbim despre Italia, Franța, Spania, Germania, Brazilia. Kosovo e doar o echipă în curs de afirmare, vrea să-și arate nivelul, să demonstreze că e o formație de care oricine trebuie să țină cont. Arătăm că existăm. Nu discutăm sub nicio formă în termeni războinici.
– Da și nu. Am fost la partida tur. CFR are o echipă formată în majoritate din jucători străini, așa că e dificil să te orientezi după un asemenea meci. CFR nu poate să ofere o idee concretă despre echipa națională a României. Am văzut recent și El Clasico în Spania. Selecționerul Luis Enrique era în tribună. Câți jucători pentru reprezentativă a putut vedea? Unul-doi! În rest, numai stranieri!
– Mă scuzați, dar aceasta nu e treaba mea! E o chestiune care nu mă privește. Dar n-aș fi deloc bucuros să câștigăm la masa verde. Ar fi neplăcut. Prefer să jucăm, iar punctele să se împartă pe teren, sportiv, nu în culise. Și în Franța au existat oameni care au pus în discuție ideea ca naționala să nu se prezinte la Mondialul din Qatar din rațiuni politice. E regretabil să amestecăm cele două planuri. Eu nu-mi amintesc să fi existat la tragerea la sorți o interdicție de a pica în aceeași grupă între România și Kosovo, așa cum a fost cazul cu Spania – Gibraltar sau Belarus – Ucraina. Prin urmare, aștept să ne vedem pe gazon!
– E ușor să-ți dai seama că România nu mai e la nivelul din trecut. Asta e o realitate. Dar România a oferit mereu jucători tehnici, abili, dar atenția trebuie dusă acum spre organizare pentru a putea aduce din nou la lumină fotbaliști de nivelul lui Hagi sau Popescu. N-aș spune că sunt optimist doar pentru că România a terminat ultima în Liga Națiunilor. Lucrurile nu se judecă așa. Sunt însă atent și circumspect, pentru că, în afara Elveției, favorita seriei, oricare dintre Kosovo, România, Israel și Belarus poate atinge locul doi.
– Speram să nu-mi aduceți aminte de acele partide foarte triste pentru noi! Craiova avea o echipă absolut formidabilă, cu jucători de clasă internațională. Mi-l aduc aminte pe Balaci, un mijlocaș remarcabil, dar, în special, pe Cămătaru, o forță a naturii! Și n-am cum să uit atmosfera de la Craiova, unde am jucat în plină iarnă, dar cu un stadion arhiplin. Eu am înscris singurul gol la Bordeaux, din penalty, am pierdut apoi în prelungiri cu 2-0 în România, dar asta s-a întâmplat într-un moment în care nu eram deloc la nivelul nostru maxim, cum s-a întâmplat doi ani mai târzu, când am eliminat pe Dinamo. Am și ajuns atunci până în semifinalele Cupei Campionilor.
– Mi-l amintesc pe Țicleanu, dar îi transmit că nu mă cunoaște ca om și ca jucător. Asta e o invenție. Și eu aș fi putut spune același lucru. Nu mă oprea nimeni. Uitați-vă și ce se întâmplă în Franța cu presupusa declarație a lui Mbappe că ar vrea să plece de la PSG! Numai exagerări! E un subiect pe care nici n-are rost să-l discutăm.
– De ce controversat? A fost un gol perfect valid! Dar urmăriți mai bine înregistrarea momentului în care Bellone scapă singur, e faultat de portarul brazilian, care ar fi trebuit eliminat, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Uitați-vă! Nu mai are însă nicio relevanță acum. Mi-a făcut însă o mare plăcere să-l revăd pe Igna în România pe la mijlocul anilor ‘90.
– Eram antrenor la Toulouse și am mers la un meci la Craiova să-l urmăresc pe Craioveanu, pe care intenționam să-l aduc în Franța. Un atacant foarte tenace! A ales însă să meargă în Spania, la Sociedad. Înainte de a reveni acasă, l-am întâlnit pe Igna la București, unde am depănat împreună amintiri fantastice. Franța – Brazilia a fost un meci cu care te întâlnești o dată în viață ca jucător sau ca arbitru.
– Nu. N-am avut ocazia nici să lucrez cu jucători români. M-a rugat însă cineva la un moment dat să trimit un mesaj la o aniversare a lui Hagi și am făcut-o cu mare drag. A fost un jucător minunat, pe care România trebuie să-l prețuiască.
– Ha, ha, ha! Nu e cazul! Mi-ar face plăcere, dar acum sunt antrenorul naționalei din Kosovo și vom juca împotriva României. A spiona în sens sportiv ține de meseria de antrenor, să culegi informații, să le analizezi, să afli potențialul adversarului. Asta face orice tehnician. Oricum, sunt convins că vor fi două partide interesante în grupă, de calitate, iar publicul din ambele țări se va bucura de meciuri spectaculoase.
– Spuneți-mi un antrenor care lucrează fără riscuri, de la Deschamps, Ancelotti și Guardiola până la orice tehnician de la ligi inferioare! Eu aveam mai demult amici din Kosovo, au insistat acum să preiau reprezentativa și am hotărât să mergem împreună la drum. Să muncim, să ne dezvoltăm, să creștem această națională care are foarte multe de spus în Europa.
– E o misiune foarte dificilă. În toată istoria, doar Brazilia a reușit să cucerească două turnee finale consecutive, în 1958 și 1962. Iar Franța e în fața unui Mondial deja cu probleme importante, fiindcă va lipsi Kante, Pogba nu e nici el sigur. Nu se prefigurează nici o mare favorită dintre națiunile puternice, gen Germania, Spania, Olanda, Anglia, Brazilia, Argentina. Italia lipsește. Germania a arătat că nu e imbatabilă, a pierdut cu Ungaria în Liga Națiunilor. Nu mi se pare că e posibilă nici o surpriză precum Croația. Nu văd vreo națională din afara cercului granzilor care să se impună spre vârf.
– Sufletește, aș vrea o finală Franța – Spania, ținând cont și de originile iberice ale mamei mele. Iar pe trei? Poate Germania, poate Olanda!
– Cu drag! Ne vedem la București!