Locul 9 în Ligue 1 cu Nice, peste fostele campioane Bordeaux, Nantes sau St. Etienne, l-au scos în lumina reflectoarelor pe discretul Adrian Ursea. Iar dacă vă imaginați că antrenorul născut în România, dar școlit și călit în Elveția și Franța, își și dorește asta, vă înșelați.
După succesul înregistrat în jumătate de sezon ca principal al echipei de pe Coasta de Azur, pe Adrian Ursea nu porția de celebritate îl interesează. Acum simte că e momentul lui ca să-și urmeze cariera de ”principal”, să fie el ”vioara întâi”. Are C.V., are discurs și filosofie și o mentalitate pur occidentală, dobândită în cei treizeci de ani pe care i-a petrecut printre profesioniști.
Este destul de greu să-l prinzi, și mai greu să îl convingi și să-l provoci la o discuție. Cu o imparțialitate tipic elvețiană, Adrian Ursea mărturisește că fotbalul românesc îi este momentan o ecuație cu foarte multe necunoscute. Dar nu se ferește să ne spună clar cum se vede, de la distanță, din lumea bună, ceea ce a rămas după ultimele rămășițe ale Generației de Aur. De fapt, Adrian Ursea, fostul fotbalist al Petrolului, ne spune ceea ce știm și noi, toți, deja de foarte multă vreme. Că nu mai suntem ce am fost. Și că avem pretenții mult prea mari.
Fac foarte bine, în general, încerc să profit de această perioadă, mai relaxantă, fără muncă, fără meciuri de pregătit…
Face parte din ”big five”, Ligue 1, campionatul spaniol, englez, german, italian. Nu pot să spun cum a fost tot sezonul, nu e un sezon întreg, practic jumătate de sezon doar. Eu am preluat echipa pe 4 decembrie, într-o situație destul de dificilă, unde echipa era lipsită de încredere, nu aveam rezultatele la care clubul se aștepta, deci o misiune puțin mai mult decât delicată. Eram într-o perioadă în care disputam meciuri la 3 zile, încă mai eram în cupele europene, mai aveam încă un meci, și a fost cam greu în aceste trei luni (în decembrie, în ianuarie și februarie) deoarece s-au adăugat și problemele legare de situația sanitară.
Cum echipa era într-un moment negativ, a devenit rapid o situație delicată, deoarece n-am reușit să inversăm tendința, din punctul de vedere al rezultatelor, chiar dacă au existat câteva performanțe sau perioade din joc când echipa arăta ceva interesant, perioadanu a fost prea propice din punct de vedere al rezultatelor. Din momentul acela, situația s-a complicat, a trebuit să găsesc soluții ca să ieșimdin această perioadă delicată.
Da, după aceea, ca prin ”miracol”, din luna februarie când am reușit să intrăm într-un ritm normal, am putut să fac antrenamente, am putut să aliniez între ceea ce spuneam la video și ideile de joc, am putut să le antrenăm și din momentul acela, echipa a început să facă rezultate, și am terminat campionatul în forță, în ultimele 12 meciuri am avut 7 victorii, 2 meciuri nule și 3 înfrângeri, ceea ce ne-a permis unu – să ieșim din zona retrogradării, doi – să ne instalăm în primele zece echipe ale campionatului, în partea superioară a clasamentului.
Aventura umană, pentru că atunci când traversezi momente dificile, se dezvăluie personalitatea fiecăruia, pentru ești cu spatele la zid și trebuie să reacționezi. Dacă nu, ești pierdut. În primul rând, pe partea umană, am învățat foarte mult pentru că simți greutatea responsabilității care e pe umerii tăi ca și numărul 1, pentru că depind foarte multe lucruri de tine.
Și singurul lucru care era pentru mine important, în afara echipei și echipei și staff-ului, era gândul meu la personalul care lucrează în club, cei din administrație, din marketing, media, comunicare, logistică, bileterie. Realizezi că ești responsabil de viitorul acestor familii, pentru că dacă era cazul să retrogradăm, multe persoane din club ar fi putut intra în șomaj, de exemplu, pentru că se reduc structurile, se reduce personalul, era singuru lucru la care mă gândeam.
Un lucru este sigur, că vreau să fiu numărul 1. Am o experiență de 2O de ani, de când sunt între antrenor secund, câteva experiențe de interimat ca antrenor numărul 1 în Elveția, șef tehnic, director sportiv în club, deci paleta mea este foarte diversă. De ce? Pentru că totdeauna am considerat că dacă vrei să devii numărul 1 trebuie să ai cunoștință de toate fațele care se pot găsi pe plan profesional într-un club. Și am încercat să le practic pe toate, să mă inspir și să învăț cât se poate de mult din toate.
Astăzi, după atâția ani de experiență, simt că a venit momentul să mă lansez, să fiu numărul 1, consider că am experiență și o filosofie interesantă, și-mi place foarte mult să transmit. Sunt o persoană căreia îi place să împărtășesc o idee despre fotbal cu jucătorii pe care i-am la dispoziție, am o satisfacție deosebită când lucrez cu jucătorii și pot să-i fac să progreseze, pentru că rezultatele vin din progresul jucătorului. Sunt motive pentru care vreau să aleg această cale, să fiu numărul 1.
Nu, nu, la Lausanne, nu, este definitiv, era una dintre opțiunile mele, dar am ales căi diferite de Lausanne. Sunt discuții, e perioada de mercato, sunt multe contacte, pe care nu pot să vi le dezvălui, că e la Ligue 1, că e la Ligue 2 și din altă parte, este perioada în care se mișcă foarte mult lucrurile. Dar sunt și multe zvonuri.
Nu, deocamdată, nu. Și aș fi și foarte mirat, știu că nu sunt cunoscut în România…
Ah, da? Îmi dați o veste, eu nu știam.
Sunt foarte mulți oameni care urmăresc campionatul Franței la noi. Iar ceea ce ați făcut la Nice că ați salvat corabia de la naufragiu…
…Dar n-au fost contacte și nu sunt. E tot ce vă pot spune.
Cum vi se pare fotbalul românesc, văzut de la distanță?
Fotbalul românesc, din păcate, a scăzut din putere, nu mai e bine văzut, nu e bine văzut la nivel european, pentru că avem foarte puține echipe care să reprezinte fotbalul românesc în cupele europene, echipa națională, vedeți că sunt rezultatele care sunt. E greu, nu mai scoatem capul în Europa cam de mult timp, deci…în niciun caz, fotbalul românesc nu e văzut dintr-un unghi pozitiv, în momentul de față.
Da, dar mai vorbeam cu cineva, vă găsesc duri cu echipa națională, vă găsesc prea duri cu selecționerul, vă găsesc duri cu felul de aborda problematica pentru că, pentru mine, echipa națională nu este decât o oglindă a fotbalului românesc. Și atunci cum să pretindemsă câștigăm în fața altor țări când fotbalul nostru nu mai reprezintă ceva la nivel european? Mie îmi scapă foarte multe lucruri, nu am detalii, nu știu cum funcționează, dar cert e că se vede o decădere de ani buni.
Pentru mine, da. Într-adevăr, avem păreri de rău, unde eram și unde suntem acum, dar ce am făcut ca să ne menținem unde eram? Sau ce s-a lucrat? Ori îmi este foarte greu să mă exprim pentru că de 3O de ani n-am detalii, nu știu nivelul, nu știu cum se lucrează.
E totul legat! Când vorbesc despre fotbalul românesc, vorbesc despre un bloc, despre tot ceea ce ține, că e vorba de fotbaliști, de antrenori, de școala de antrenor, că e vorba de federație, de echipele de club, că e vorba de partea formativă, de partea de juniori, cum se lucrează…eu nu am toate detaliile astea ca să vă spun că de acolo sau de acolo.
Am și pierdut firul, nu mai am foarte multe contacte, mă uit fiindcă am jucat în fotbalul românesc. Ce mai știu, știu din ziare, dar una e ce se scrie și alta e ce se întâmplă într-adevăr pe teren. De asta mă feresc să am o părere. Dar ce pot să vă spun e că imaginea pe care o are fotbalul românesc nu e cea pe care o avea acum câteva zeci de ani, nu?.
Din nou, cunosc foarte, foarte puțini, pentru că nu am urmărit și acolo unde lucram la Nice, piața românească era foarte, foarte puțin studiată. E greu să mă exprim, e Chiricheș, e Ianis pe care-i știu pentru că joacă prin Europa, Stanciu, am jucat contra lui, cu Slavia Praga, eram în grupele Europa League, sezonul trecut, în rest e greu pentru că nu am studiat ca să am un răspuns valabil despre nivelul fotbalistului român.
Sunt departe de aceste gânduri, sunt foarte departe. Nu e inspirant ce se vede în fotbalul românesc, dar încă o dată, cred că e vorba de persoane. Pentru în ciuda acestei lumini întunecate a fotbalului românesc, văd și lucruri interesante.
Văd un Gică Hagi care vrea să construiască și se zbate să construiască ceva interesant, coerent, văd o echipă CFR Cluj, care ține piept echipelor din București, bănuiesc că are un fel de a lucra interesant de reușește să performeze an de an și să se califice în cupele europene, este vorba este vorba de dorința unor oameni de a construi, pentru că Hagi, ceea ce face, eu îl urmăresc de departe, este interesant, dar proiecte ca ale lui ar trebui să existe în fiecare club.
Fiecare club ar trebui să lucreze cu juniorii, fiecare club ar trebui să-și dea seama de bogăția pe care o reprezintă juniorii, în Europa, toată lumea vorbește de așa ceva. Dar să revin la întrebare, e greu să vă dau un răspuns ce ar putea să mă facă să mai revin în fotbalul românesc. Nu știu.