Wesley Lopes (41 de ani) a vorbit despre negocierile avute cu FCSB, pe când era jucătorul Vasluiului. Fostul atacant spune că îl apreciază pe Gigi Becali, dar că cei doi nu au ajuns niciodată la aceeași masă.
Wesley Lopes a impresionat în Liga 1 între 2009 – 2012. Brazilianul făcea, atunci, pereche cu Adailton și Sânmărtean, iar fosta echipa a lui Adrian Porumboiu era una dintre cele mai puternice ale Ligii 1. FCSB, Rapid, Dinamo, CFR Cluj sau Poli Timișoara se băteau an de an la campionat.
Wesley Lopes a fost ani buni cel mai bun marcator străin din Liga 1. Cu 65 de goluri, ex-atacantul Vasluiului a fost pentru mult timp pe lista lui Gigi Becali. Totuși, brazilianul spune că nu a ajuns niciodată să negocieze direct cu patronul actualei FCSB.
„Eu și Gigi Becali ne iubim de la depărtare. Am stat aici patru ani, trei ani jumătate, cam așa, și niciodată nu am stat împreună. Și el vorbește așa de mine, și eu vorbesc așa de el.
Dar nu ne-am întâlnit niciodată. Ne iubim de departe așa. Pentru mine, e un băiat nebun, așa, vorbește tare, mie îmi place. Un personaj, îl simpatizez”, a declarat Wesley Lopes la Playsport Live.
„Nu am negociat cu Steaua, așa direct. Tot timpul am avut asta: Wesley pleacă la Steaua. Ziare, TV, jurnaliști, toți vorbeau Wesley pleacă la Steaua. Dar eu niciodată nu am vorbit cu Becali.
Nu știu, domnul Porumboiu și Gigi Becali puteau să vorbească. Dar, cu mine, Steaua nu a vorbit niciodată cu mine.
Eu sunt foarte mulțumit de Vaslui. Vaslui mi-a dat tot. Dar toată lumea știe că Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj au galeria foarte faină, istorie în România, în Europa. Normal că fiecare jucător vrea să joace acolo”, a mai spus fostul atacant al celor de la Vaslui.
„Aveam galerie și la Vaslui, dar e normal să vrei să joci la un nivel mai înalt. În Europa, în Brazilia, lumea le știe pe Dinamo București, Steaua București, Rapid București. Și acum pe CFR Cluj.
E normal că eu să vreau să joc la o echipa mare. Wesley, unde joci? La Steaua. Unde joci? La Rapid…”, și-a amintit Wesley la Playsport Live.
Vreau să vorbesc cu Wesley, nu cred că refuza. Eu îi dau 300.000, plus 180.000 într-un an şi jumătate. În plus, are prime duble faţă de Vaslui. Nu cred că face mai mult la Vaslui. Ia 600.000 în perioada asta şi la mine ia 480.000, dar face mai mult din prime.
Aşa cum îl iau eu pentru un an jumate şi mă costă 1,5 milioane şi joacă bine în Europa, un club poate să-l ia de la mine cu un milion sau gratis şi să-i dea salariu de 2-3 milioane. Cu taxe şi impozite eu dau 900.000 pentru el şi 900.000 lui Porumboiu, 1,8 milioane pentru un an jumate,
Gigi Becali, în 2011.