O maşină de raliu a intrat duminică, 24 martie, într-un grup de spectatori în Ungaria. Astfel, a fost provocată moartea a patru persoane şi rănirea altor câteva, a anunţat poliţia, citată de presa internațională.
Tragedia a avut loc în timpul unei curse între oraşele Labatlan şi Bajot, în apropierea Dunării, în nord-vestul Ungariei, au mai transmis polițiștii din comitatul Komarom-Esztergom, prin intermediul unui comunicat de presă.
Încă nu a fost determinat motivul pentru care maşina a ieşit de pe şosea, o Skoda Fabia Rally 2, potrivit presei locale.
În înregistrarea video postată online de site-ul RTL.hu se poate vedea cum vehiculul se deplasează cu viteză maximă în linie dreaptă pe un drum îmbibat cu apă. Traiectoria maşinii pare să fi fost întreruptă, probabil după ce a lovit bordura şi gazonul. Maşina a derapat apoi câteva zeci de metri înainte de a intra în spectatorii de pe marginea drumului.
Opt ambulanţe şi patru elicoptere de salvare au fost trimise la faţa locului, potrivit RTL. Raliul Esztergom-Nyerges a fost oprit imediat după accident, informează News.ro.
Videón is látható a baleset, ami több ember halálát okozta az Esztergom-Nyerges rallyn pic.twitter.com/bfrkzgTqh3
— Vadhajtások.hu (@VadhajtasokHu) March 24, 2024