Carlo Ancelotti parcă a văzut ultimele conferințe de presă ale antrenorului campioanei României. Managerul italian a făcut analiza semifinalei de Liga Campionilor, contra lui Manchester City și Pep Gaurdiola. Experimentatul antrenor a împrumutat din strategia „Bursucului” de la conferințele de presă.
La 62 de ani, Carlo Ancelotti este unul din cei mai de succes antrenori din istorie. Iar acum se află în fața unei alte provocări mare. Italianul a surprins pe toată lumea când a declarat, la conferința de presă, că Realul nu era printre favoritele la cucerirea trofeului.
Toată lumea, presa, fanii, asta credeau. Nimeni nu vedea Real Madrid și Villareal printre semifinaliste. Dar uite că am ajuns, Real Madrid se va bate mereu, a comentat Ancelotti
Primul manager care s-ar putea lăuda cu un titlu de campion în toate cele 5 campionate importante ale Europei, caută un record și în Liga Campionilor. Vrea să devină primul tehnician cu 4 trofee de Liga Campionilor câștigate. Pentru asta trebuie să treacă de Manchester City.
Este presiune, dar la Real este mereu presiune. Pentru Madrid, un loc în semifinale nu este un succes. Realul trebuie să joace finala, doar asta ne mulțumește. Acolo, ca de obicei, Real va avea mereu prima șansă, a declarat Ancelotti.
Real Madrid a bătut palma cu Antino Rudiger, care va face pasul pe Santiago Bernabeu din sezonul 2022 – 2023, iar potrivit unui jurnalist de la Marca, internaționalul german a fost convins să semneze cu un salariu de nerefuzat. Rudiger se afla în ultimele șase luni de contract cu Chelsea și în acest context prețul său de achiziție va fi zero. Însă, fundașul central a profitat din plin de acest fapt și a putut să își negocieze un contract foarte avantajos.
Conform ibericului Ramon Alvarez, de la Marca, Antonio Rudiger va încasa un salariu cuprins între 9 și 10 milioane de euro pe sezon la Real Madrid. Contractul pe care Rudiger ar urma să îl semneze pe Santiago Bernabeu se va întinde pe următoarele patru sezoane. De asemenea, pe lângă salariul impresionant, fundașul va fi răspălătit, cel mai probabil, și cu o primă de instalare pe măsură. Antonio Rudiger s-a aflat sub contract cu Chelsea din vara anului 2017, când a fost transferat de la AS Roma. Londonezii au plătit 35.000.000 de euro în schimbul său, însă Rudiger a demonstrat că a meritat banii. Alături de Chelsea, internaționalul german a cucerit Liga Campionilor, Europa League, Supercupa Europei, Mondialul Cluburilor și o Cupă a Angliei.