Meciul dintre Dinamo și CSU Craiova, din prima etapă a Superligii, programat luni, 17 iulie 2023, de la 21:30, Live pe playsport.ro, se va juca pe Stadionul ”Arcul de Triumf” și va fi sold-out.
Fanii ”Câinilor” s-au grăbit să-și achiziționeze un bilet la prima reprezentație de-a favoriților la revenirea în Superliga, mai ales că oferta nu a fost una foarte bogată. Pentru că Arena Națională este dedicată muzicii până la 14 august, oficialii lui Dinamo au apelat la mult mai micuțul stadion aflat lângă Arcul de Triumf și Mănăstirea Cașin.
Așadar, va fi sold out la Dinamo – CSU Craiova, adică sunt așteptați 7500 de dinamoviști în tribune. La meci vor asista și 500 de suporteri de-ai oltenilor, conform protocolului. în timp ce 200 de locuri vor fi libere și vor servi ca zonă „tampon”.
Promovarea lui Dinamo în Liga 1 din urmă cu câteva săptămâni i-a mobilizat pe fani pentru prima etapă din Superliga. Deși mai sunt 3 zile până la derby-ul cu oltenii, toate biletele puse în vânzare s-au epuizat în doar 24 ore.
Dinamo avea emoții privind organizarea meciului cu Craiova în București. Pe Arcul de Triumf nu se puteau susține meciuri în Superligă pentru că stadionul nu era pregătit să suporte tehnologia VAR. Era o problemă legată de montarea unui geam termopan, una care s-a rezolvat între timp, iar Andrei Nicolescu a declarat că dinamoviștii vor evolua pe arena de 37 milioane de euro minim 3 etape de Liga 1.
”Câinii” au rezolvat și problema legată de interdicția de transferuri, astfel că antrenorul Ovidiu Burcă se poate baza la partida cu oltenii pe noile achiziții: Abdallah (atacant), Politic (extremă dreapta), Costin (fundaș dreapta), Gregorio (atacant) și Golubovic (portar).
La clubul din Ștefan cel Mare au revenit din împrumuturi Ricardo Grigore (Petrolul) și Geani Crețu (FC Argeș), în timp ce Alin Șerban și Alin Buleică au părăsit haita.
Dinamo a disputat 3 partide în cantomentul din Slovenia, dintre care a câștigat doar unul. Victorie cu 1-0 contra croaților de la Slavel Belupo (gol Ricardo Grigore) și 2 înfrângeri. Zalaegerszeg din Ungaria a învins-o cu 1-0 pe Dinamo, în timp ce Dinamo Kiev, formația pregătită de Mircea Lucescu, a învins-o cu 4-1 (gol Ahmed Bani).
Stagiul de pregătire a fost unul bun pentru echipa antrenată de Ovidiu Burcă, iar înainte de a se întoarce în România, Lamine Ghezali a oferit un interviu în exclusivitate pentru PlaySport.
”Pentru mine, cel mai important e să câștig meciurile. Dar să le dau aceste sentimente fanilor, când vin la stadion să vadă meciul, să se uite la un fotbal bun, să-i fac fericiți… e un sentiment neprețuit! Când mă uit în ochii lor și văd cât de fericiți i-am făcut… ăsta e cel mai tare sentiment din lume pentru mine.
Când te numești Dinamo, trebuie să fii pregătit să joci cu oricine. Trebuie să dăm 100%! Când am terminat sezonul trecut, a fost show.
Sunt foarte fericit să fiu iar pe teren, să am iar acele sentimente… Să mă întâlnesc cu fanii, sper să-i văd pe toți la stadion! Să vină să ne împingă spre victorie încă de la primul meci, cu Craiova, să câștigăm acest meci. Hai Dinamo”, a spus, printre altele, Lamine Ghezali în exclusivitate pentru PlaySport, în cadrul emisiunii „Dinamo 7/9”.