Emoții și mândrie pentru Marius Lăcătuș, după ce a fost retras numărul 7 de la Steaua! “Vor fi păreri pro și contra”

07 07. 2021, 21:59
Numărul 7, purtat de Marius Lăcătuş la Steaua, a fost retras

Marius Lăcătuș a avut parte astăzi de emoții la cele mai înalte cote. Pe lângă inaugurarea stadionului Ghencea, echipa CSA Steaua a retras numărul 7. Clubul Sportiv al Armatei și-a arătat astfel respectul și dragostea față de legendara „Fiară”.

Reacția lui Marius Lăcătuș: „Vor fi păreri pro și contra”

Vizibil copleșit de emoții, Marius Lăcătuș a spus că le mulțumește celor de la CSA Steaua pentru gestul făcut. În același timp, „Fiara” a subliniat faptul că este conștient de părerile pro și contra. Cu toate acestea, el crede că echipa Armatei și-a asumat riscurile.

Sentimentele sunt amestecate pentru că în momentul în care cei din conducerea clubului, a Ministerului, suporterii, şi-au pus în gând ca la această aniversare festivă să lege şi retragerea numărului 7, eu nu pot decât să le mulţumesc. Sunt sigur că şi-au asumat o responsabilitate foarte mare, deoarece vor fi păreri pro şi contra. Dar sper ca acest lucru să fie un imbold pentru actualii jucători în obţinerea performanţelor foarte bune pe plan intern şi internaţional.

Practic noi suntem din nou acasă. A trecut foarte mult timp de când nu s-a mai ajucat pe acest stadion. Un stadion foarte, foarte frumos. Foarte elegant, sper ca la jocurile Stelei de acasă tribunele să fie aproape pline şi sper ca rezultatele echipei să facă suporterii să se întoarcă acolo unde le e locul, în Ghencea.

Atunci chiar mă durea sufletul când vedeam acele macarale şi vedeam cum cad acele tribune şi cum se dărâmă stadionul”, a declarat Marius Lăcătuș, potrivit telekomsport.ro.

CSA Steaua și-a stabilit obiectivele pentru noul sezon

Fostul fotbalist care a câștigat Cupa Europeană în 1986 și Supercupa Europei din 1987 cu Steaua a intrat în direct în emisiunea PlayMaker. Adrian Bumbescu a mărturisit faptul că CSA Steaua își dorește ca în primul sezon în Liga a II-a să se acomodeze și să se claseze aproape de locul 10. Mai mult, se pare că echipa are în plan mai multe transferuri pentru a-și putea atinge toate obiectivele.

O să fie obiectivul undeva la locul 10 din ce am înțeles eu. Să ia legătura cu al doilea eșalon, să mai întinerească puțin lotul și să vadă și ei cum e în Liga 2.

Ușor-ușor să aducem jucători valoroși, pentru că la promovare va fi foarte greu. Să ne facem o echipă care să merite. E presiunea mare, cerințele mari, e și acest stadion… Acustică foarte bună și cu 31.500 de spectatori o să fie presiune mare.
Cam acolo sperăm. Până în locul 10, dacă se poate și mai bine, da, dar aici e vorba de tatonare. Să vezi ce se întâmplă prin Liga a 2-a și în al doilea an atacăm promovarea”, a spus Adrian Bumbescu, în cadrul emisiunii „PlayMaker”