Emma Răducanu a uimit lumea tenisului și nu numai în 2021. Aceasta a câștigat turneul de la US Open, fără a pierde vreun set, venind din calificări.
Pentru realizările din acest an, jurnaliștii de la BBC au numit-o pe aceasta „personalitatea sportivă a anului” în Marea Britanie. Mai mult, ea a semnat un nou contract de sponsorizare. În total, pe baza tuturor acestor angajamente, în conturile Emmei vor intra 10 milioane de lire anual.
Deși în a doua parte a anului, performanțele sportive nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor create după US Open, statutul Emmei a crescut enorm. Aceasta a semnat diverse contracte de colaborare, iar ultimul, al șaselea la număr, îi va aduce până la 10 milioane de lire anual.
Vodafone „și-a asigurat” serviciile jucătoarei de tenis, iar compania de telefonie mobilă îi va oferi aproximativ trei milioane de lire. Acordul ar urma să fie făcut public în luna februarie, conform cotidianului The Mail on Sunday, citat de News.ro. Pe lângă Vodafone, campioana din Marea Britanie mai are contracte sau parteneriate cu branduri precum British Airways, Tiffany & Co, Vogue, Dior sau Evian.
Sportiva este văzută cu ochi buni, după ce a ajuns printre cele mai bune jucătoare de tenis din lume. Cu siguranță, fanii tenisului vor fi cu ochii pe tânăra jucătoare, aceasta cerscând de la „one to watch” la statutul de certitudine.
Emma Răducanu scrie istorie pentru Marea Britanie. Aceasta a devenit doar a cincea jucătoare, după Virginia Wade, Sue Barker, Jo Durie și Johanna Konta, care ajunge în top 20 WTA.
În sezonul 2021, aceasta a câștigat 25 de partide și a înregistrat nouă înfrângeri. În afara trofeului obținut la US Open, ea a mai atins faza optimilor de finală la Wimbledon, finala la Chicago sau sferturile de finală la Transylvania Open. Începând anul pe locul 343 WTA, ea îl termină pe locul 19, peste Simona Halep (locul 20).
Recent, aceasta a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus și încă se află în izolare. Ea ar trebui să călătorească spre Australia la începutul lui 2022, în vederea participării la Australian Open.
Tânăra jucătoare se afla la Abu Dhabi, pentru a susține un turneu demonstrativ, în momentul în care rezultatul pozitiv al testului de COVID-19 a venit. Sportiva cu origini românești a intrat imediat în izolare, urmând a sta departe de teren o perioadă.
Așteptam cu entuziasm să joc în fața fanilor de la Abu Dhabi, dar sunt nevoită să amân această oportunitate, după ce am fost testată pozitiv la COVID-19. Sper că voi putea să revin pe teren cât mai curând” a fost mesajul acesteia, odată cu aflarea veștii.