Elias Charalambous, gest în văzul tuturor. I-a arătat degetul mijlociu unui fan care l-ar fi scuipat.
După fluierul final al partidei Dinamo – FCSB, 0-1, care a contat pentru etapa a 17-a din Superliga, Elias Charalambous, antrenorul oaspeților, a fost surprins făcând semne obscene către un suporter dinamovist.
Se pare că, în drum spre vestiare, Elias Charalambous a fost scuipat de un fan al „câinilor” aflat la Tribuna 1. În imaginile obținute de Orange Sport, se poate observa că tehnicianul cipriot își pierde cumpătul și, în replică, îi arată degetul mijlociu suporterului respectiv.
La conferința de presă de după meci, Charalambous a comentat cele întâmplate: „Dacă urmăriți meciurile din toate campionatele europene sau din lume, veți vedea că nu e nimic ieșit din comun. Astfel de lucruri se întâmplă peste tot. Nu trebuie să ne batem cu capul cu ele. Chiar dacă îți spun sau îți fac ceva. Se întâmplă, dar nu trebuie să le alimentăm, să luăm fiecare detaliu și să îl transformăm în ceva mai mare”.
„Am zis de la început că va fi un meci greu, nu conta pe ce loc e Dinamo. Sunt fericit pentru jucători. Am reușit o victorie care ne ține pe primul loc, dar de mâine trebuie să ne gândim la următorul meci. Vreau să le mulțumesc fanilor, au fost alături de jucători. Prima noastră repriză nu a fost foarte bună.
Am marcat un gol fabulos prin Florinel. E un campionat lung, nu am făcut nimic până acum. Pentru jucători sunt importante aceste meciuri, victoriile acestea dau încredere. Mai avem mult de jucat.
Acum trebuie să ne recuperăm, iar marți vom începe să pregătim meciul cu Oțelul. Trebuie să muncim mult în continuare. Jucătorii au avut atitudinea corectă azi”, a mai spus Elias Charalambous, la conferința de presă.