Florentino Perez a găsit deja atacantul perfect pentru a-l înlocui pe Karim Benzema. Evoluează în cel mai important campionat al lumii și poate ajunge gratis la Real Madrid în perioada de transferuri din vară.
Potrivit celor de la El Nacional, președintele „galacticilor” a pus ochii pe starul lui Liverpool, Roberto Firmino și îl monitorizează atent, urmând să-i ofere un angajament. Transferul are mari șanse de reușită, în condițiile în care brazilianul și-a anunțat deja decizia de a da curs unei noi provocări.
Pentru semnătura lui se mai luptă, însă, rivala Barcelona, dar și alte formații importante precum AC Milan sau Juventus. Jurnaliștii spanioli susțin că Real Madrid îl consideră o variantă ideală pentru momentele în care Benzema nu va putea face parte din primul 11.
Primul pas spre despărțirea de Liverpool a fost deja făcut. Jurgen Klopp a recunoscut într-un interviu acordat recent, că a discutat cu jucătorul său pe marginea subiectului.
„Da, mi-a spus că pleacă. Surprins? Da, am fost puțin surprins, dar nu pot să spun că am fost șocat, cred că sunt lucruri normale în fotbal. Erau două variante pentru el și a ales-o pe una. Respect foarte mult decizia lui. Bobby a fost într-o relație de lungă durată cu acest club, cu jucătorii, cu staff-ul și cu fanii.
Am vorbit cu el și mi-a zis: ‘vreau să închei această poveste cu un final pozitiv”. Este dedicat 100% în continuare acestui club, asta e tot ce trebuie să știm. Cred că vom avea timp să ne luăm la revedere de la el, la finalul sezonului. Sunt sigur că acel cântec dedicat lui de către fani va răsuna mult timp în urechile tuturor. Nu cred că va fi o problemă dacă Bobby va fi adversarul lui Liverpool într-o zi, oamenii vor fi fericiți să-l vadă”, a declarat tehnicianul.
În ceea ce-l privește pe Karim Benzema, Carlo Ancelotti l-a inclus în panoplia jucătorilor care au contribuit la cele mai importante performanțe obținute de Real Madrid în ultimii ani și merită, potrivit spuselor sale, să fie considerați adevărate legende ale clubului. Printre ei se mai numără Modric, Marcelo sau Cristiano Ronaldo.
„Modric, Kroos, Benzema, Carvajal, Nacho, Marcelo, Cristiano Ronaldo, Gareth Bale și Casemiro au făcut istorie. Au câștigat 5 Champions League, nimeni altcineva nu ar putea. Sunt legende.
Legendele pe care le avem la club precum Modric, Benzema – toate sunt foarte umile. Aceasta a fost cheia succesului sezonului trecut. Tinerii au găsit un mediu foarte bun și s-au adaptat foarte bine”, a spus antrenorul „galacticilor”.