Marea legendă a fotbalului a decedat, la vârsta de 82 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală cruntă. Dispariția lui Pele a îndurerat pe toți iubitorii fotbalului. Performanțele obținute de fostul internațional brazilian vor rămâne în istorie.
Naționala României a avut șansa să joace contra Braziliei la Mondialul din 1970, desfășurat în Mexic. A fost o partidă mai echilibrată decât se aștepta cineva, contra echipei pe care mulți specialiști o consideră drept cea mai bună din istorie. În cartea lui autobiografică, triplul campion mondial a recunoscut că Brazilia a avut mari probleme contra selecționatei noastre. „Nu trebuia niciodată să luăm două goluri, dar românii au jucat foarte bine. Am fost surprinși, ei au fost foarte buni” a recunoscut marele Pele.
Surprins de rezistența românilor, brazilianul nu a dat deloc dovadă de fairplay. Atacantul naționalei Selecao s-a implicat în dueluri încinse cu Liță Dumitrescu sau Culae Lupescu. Cu fostul fundaș al Rapidului s-a ajuns chiar la un conflict verbal.
Am intrat mai tare la el și s-a supărat rău, deși a fost la minge. Pele m-a scuipat și apoi mi-a spus ceva pe limba lui. Nu am rămas dator, l-am scuipat, apoi i-am spus „Țigan împuțit”. Știu că nu a fost ceva frumos, dar nu am regretat niciodată, povestea Nicolae Lupescu, în Prosport.
Tatăl lui Ionuț Lupescu s-a stins din viață în 2017, la vârsta de 76 de ani.
Legendarul Pele s-a stins din viață în seara zilei de 29 decembrie 2022, după o lungă luptă cu cancerul de colon.
Mircea Lucescu a reacționat imediat după ce a aflat de moartea lui Pele. ”Il Luce” a rememorat momentul în care a jucat împotriva brazilianului. Tehnicianul român a avut privilegiul să joace împotriva lui Pele la Cupa Mondială din Mexic 1970. Lucescu era atunci căpitanul naționalei României. ”Tricolorii” au înfruntat naționala Braziliei într-un meci memorabil disputat pe stadionul Jalisco din Guadalajara. Sud-americanii, care dețineau titlul mondial, s-au impus la limită cu scorul de 3-2. La finalul meciului, Lucescu a făcut schimb de tricouri cu Pele. Antrenorul român a dezvăluit că păstrează cu sfințenie acel tricou, pe care nici nu l-a spălat de atunci.
România are ceva de la Pelé. Tricoul lui este la mine. Nici nu l-am spălat de atunci, are încă urme de iarbă. Avea tot ce îi trebuie pentru marea performanță, la cel mai bun nivel. Tehnic, fizic, tactic, totul era la înălțime. Am mai spus, era ca Michael Jordan, un lider. Fantastic pe teren. De-o exigență maximă cu el și cu coechipierii. Chiar rău cu colegii, nu mai zic de adversari, pentru că nu accepta altceva decât victoria, a spus Mircea Lucescu pentru GSP.