Hagi a făcut multe transferuri în această vară la Farul. Și asta pentru a putea duce cu bine lupta pe cele două fronturi, Superliga și cupele europene.
„Regele” vrea cu orice preț să intre în grupele Champions League sau Europa League. Campioana României este la un pas de calificarea în turul doi al Ligii Campionilor după victoria, 1-0, cu Sheriff Tiraspol.
Hagi a fost aproape să-l ia în vară pe unul dintre titularii campioanei Moldovei. Liber de contract, portughezul Joao Paulo a venit în această vară la Tiraspol, dar, înaintea transferului la Sheriff, lusitanul a negociat cu șefii constănțenilor.
Patronul Farului era încântat de jucător, dar nu a putut să-i satisfacă cerințele financiare. Joao Paulo a cerut 10 000 de euro lunar, sumă care este peste ceea ce poate oferi Hagi la clubul său. Portughezul a ajuns în cele din urmă la Sheriff și acum luptă contra campioanei României pentru un loc în turul doi din Champions League.
Joao Paulo a primit salariul dorit la Tiraspol, acolo unde Victor Gușan, fostul spion KGB, investește masiv la echipă.
Până la returul cu Sheriff, Farul a debutat și în Superliga. Constănțenii au învins cu noroc, 1-0, pe Hermannstadt, în deplasare.
Am câștigat, anul trecut nici nu am marcat contra lor. Am avut și noroc, trebuie să recunoaștem. O prima repriză slabă, a doua repriză mai bună. Am venit să facem rezultat. Trebuie să facem față pe ambele fronturi. Nu avem mult timp să ne gândim la această victorie, vine meciul următot. Dina e Dina. Dina e Boloni, cum am spus. A făcut doar 5 antrenamente. Pe drum până la București mă duc cu mașina, patru ore, o să scriu, să vedem lotul. Larie e Larie. Vreau ca Larie să intre din primul minut, a spus Hagi la Digi Sport.
Returul cu Sheriff se joacă marți, 18 iulie, la Tiraspol, deși UEFA a anunțat inițial ca locul de desfășurare să fie Chișinău.