El este fotbalistul care a jucat la Dinamo și acum luptă pentru titlu în Spania cu Real Madrid și Barcelona. “Dirijor de orchestră”

24 09. 2023, 11:13

A jucat la Dinamo, iar acum luptă pentru titlu în Spania cu Real Madrid și Barcelona. Echipa sa este revelația din primele etape ale actualului sezon competițional.

Fostul jucător al lui Dinamo luptă pentru titlu cu Real Madrid și Barcelona

În 2020, de îndată ce Pablo Cortacero a preluat pachetul majoritar de acțiuni, Aleix Garcia s-a numărat printre jucătorii transferați de Dinamo, pentru care nu a bifat, însă, decât opt apariții, șapte în Liga 1 și una în Cupa României. A plecat din cauza restanțelor salariale, iar de atunci a avut parte de o ascensiune fulminantă.

La ora actuală evoluează pentru Girona, formație care ocupă poziția secundă în La Liga, la egalitate cu Barcelona și cu un punct avans față de Real Madrid, iar evoluțiile sale sunt cât se poate de entuziasmante. Nu doar că a fost integralist în primele șase etape, dar a contribuit decisiv la victoria obținută în fața Sevillei, scor 2-1, chiar pe Ramon Sanchez Pizjuan, marcând golul din minutul 56.

Prin urmare, presa iberică nu a mai contenit cu laudele la adresa lui. „Dacă există un dirijor de orchestră la Girona, acela este Aleix Garcia”, a scris Mundo Deportivo.

Le-a pus gând rău „galacticilor”: „Vom lupta pentru cele trei puncte”

Imediat după fluierul final al partidei cu Mallorca, scor 5-3, Aleix Garcia s-a arătat încântat de parcursul echipei sale și extrem de optimist în privința șanselor de a continua pe aceeași linie, chiar dacă urmează duelurile cu Villareal și Real Madrid. Acesta mizează pe armonia din cadrul grupului, precum și pe stilul de joc spectaculos implementat de antrenorul Miguel Angel Sanchez Munoz.

„Suntem fericiți și mulțumiți. Echipa joacă un fotbal atractiv și ne bucurăm cu toții. Mai avem lucruri de îmbunătățit, dar în linii mari suntem la un nivel spectaculos. Acum ne așteaptă două echipe complicate, Villarreal și Real Madrid. Trebuie să vedem cât de puternici suntem, dar suntem pe deplin încrezători și vom lupta în ambele meciuri pentru cele trei puncte.

Am mai spus-o, armonia din afara terenului este foarte bună și avem o relație excelentă între noi, ceea ce este esențial pentru rezultatele pe care le obținem. Noii jucători s-au adaptat perfect și vom forma o echipă mare”, a declarat mijlocașul spaniol, care a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Villareal, Manchester City, Mouscron sau Eibar.