El e primul fotbalist care va pleca în vară de la Real! Dacă va mai continua la Real, din vară, Zinedine Zidane va avea multe bătăi de cap la echipă. O parte din vedetele care au făcut istorie pentru galactici se pregătesc să părăsească echipa, iar Realul va intra într-o perioadă de reconstrucție. Problemele financiare cauzate de pandemie, l-au cponvins pe Florentino Perez că trebuie să înceapă reconstrucția echipei.
Căpitanul Sergio Ramos, unul din simbolurile echipei, va rămâne liber de contract la vară și până acum nu a primit o nouă ofertă. Nu va fi singurul plecat. Un alt jucător important din ultimii ani și-a făcut bagajele.
La 29 de ani, Lucas Vasquez a fost unul dintre cei mai fideli fotbaliști ai Madridului. Acesta a fost genul de jucător care s-a sacrificat mereu pentru echipă și a jucat întotdeauna acolo unde a fost nevoie de el. Chiar dacă este un fotbalist de atac, Vasquez a jucat și ca fundaș la nevoie. Mereu a avut evoluții sigure și a dat totul pe teren. De aceea, toți antrenorii care au fost la echipă s-au bazat pe el.
Cu toate acestea, conform Marca, se pare că timpul jucătorului la Real se apropie de final. Asta chiar dacă conducerea blanco ar fi dorit să îl țină. Zidane este și el fan al lui Vasquez, dar fotbalistul are alte planuri.
Florentino Perez i-a făcut o ofertă, pe care fotbalistul a refuzat-o. Vasquez va rămâne liber de contract și știe că acum poate negocia o sumă mai mare. Iar jurnaliștii iberici informează că fotbalistul are o ofertă financiară net superioară din Qatar. Echipa din Golf este gata de orice sacrificiu pentru a aduce un jucător de la Real Madrid. Vasquez pare tentat de această aventură, mai ales cp Realul nu poate să îi ofere aceleași coondiții financiare.
Ar fi o lovitură pentru Zidane, mai ales că Vasquez este jucătorul cu cele mai multe pase decisive în acest sezon: 7 asisturi are fotbalistul.
Zidane va avea o muncă de reconstrucție la vară. Francezul va trebui să se lămurească ce se va întâmpla și cu Eden Hazard, marea dezamăgire din ultimii doi ani. Singura veste bună este că cel mai important marcator din istoria clubului, s-ar putea să se întoarcă. Iar Zidane ar putea construi o nouă echipă redutabilă în jurul lui Cristiano Ronaldo.