El e antrenorului momentului în România. A calificat naționala în sferturile de finală la Campionatul European după 40 de ani și are o poveste uluitoare
Echipa națională de volei masculin a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European, după nu mai puțin de 40 de ani de așteptare. Artizanul acestei performanțe uluitoare este selecționerul Sergiu Stancu.
Antrenorul momentului în România. A dus România în sferturile Campionatului European după 40 de ani
La cei 41 de ani ai săi, omul care îi conduce pe tricolori are o poveste de-a dreptul fascinantă. A îmbrățișat cariera de antrenor în 2016, la cârma Tricolorului LMV Ploiești, cu care a reușit în primul sezon o clasare pe poziția a cincea, ca în următorul să devină campion. Ulterior a preluat CS Municipal Arcada Galați, cu performanțe la fel de impresionante.
În niciunul dintre cele cinci sezoane bifate pe banca acestei echipe nu s-a aflat în situația de a rata titlul, aspect care îl include, fără doar și poate, în galeria selectă a celor mai de succes tehnicieni din istoria voleiului românesc.
„Sunt 7 ani de antrenorat. În primul sezon, la Ploiești, am terminat pe locul 5, iar în următorii 6 ani am câștigat campionatul, unul cu Tricolorul Ploiești și cinci cu CSM Arcada Galați. Rețeta este simplă, zic eu. Tot ce se întâmplă este meritul oamenilor care sunt lângă noi și ne finanțează. Ei sunt primii care ajută financiar acest proiect. Apoi sunt jucătorii, cei care câștigă campionatele. Meritul este total al lor”, spunea Sergiu Stancu, nu cu mult timp în urmă.
A promis că naționala va urca în clasamentul mondial și s-a ținut de cuvânt
Postul de selecționer l-a preluat în mai 2021, cu promisiunea că va transforma naționala într-una dintre forțele mondiale. Parcursul din actuala ediție a Campionatului stă mărturie că nu au fost doar vorbe în vânt. Ne aflăm printre primele opt selecționate europene ale lumii, situație cu care nu ne-am mai întâlnit din 1983.
„Am acceptat propunerea Federaţiei Române de Volei cu inima deschisă şi cu încrederea că vom reuşi, alături de colegii mei din staff şi de jucători, să facem ca naţionala României să urce în clasamentul mondial şi să aibă o evoluţie bună indiferent de adversar. În Golden League ne propunem să avem o prestaţie bună şi să facem jucătorii să joace la potenţialul lor maxim. Vom lupta în fiecare meci, vom lucra pentru a avea o evoluţie bună, pentru a juca un volei de calitate, iar în urma acestor lucruri vor veni, cu siguranţă, şi rezultatele”, declara Stancu în momentul în care prelua oficial banca tehnică a tricolorilor.
Ca jucător profesionist, acesta și-a făcut debutul în 1998, un an mai târziu a ajuns la SCM Craiova, după care a avut mai multe experiențe peste hotare, la Rembert Torhout și Knack Randstad Roeselare, ambele din Belgia, Tours Volley-Ball din Franța, Stamplast Martina Franca și Yoga Forli din Italia, Iraklis Thessaloniki din Grecia și Club Voileibol 7 Islas din Spania. Palmaresul său este la fel de impresionant:
- Triplu campion al României cu Tomis Constanţa (2013 – 2015)
- Dublu câştigător al campionatului Belgiei cu Knack Roeselare (2005 şi 2006)
- Finalist de Liga Campionilor în 2007 cu formația franceză Tours
- Dublu câștigător de Cupa Belgiei
- Câștigător al Supercupei Belgiei
- Dublu câștigător de Supercupa României