Nu mai avem fotbal! Nu mai avem fotbaliști! Nu mai avem echipă națională! De ani de zile auzim cu toții aceste afirmații, ba de multe ori ni le-am însușit și le folosim și noi. Fie în studiourile TV, în social media sau la o bere cu băieții. Partea proastă e că acesta e adevărul. Dar există ceva și mai rău de atât! Se spune că ”speranța moarte ultima”. Ei bine, se pare că în rândul suporterilor echipei naționale de fotbal a României a murit până și speranța…
Aseară, ”tricolorii” au plecat spre Finlanda și, așa cum se face comunicare în 2022, a fost publicată această fotografie pe contul de Facebook al Echipei Naționale. Strategia de comunicare este corectă, cât mă pricep eu, dar rezultatul este catastrofal. Dacă luăm prin sondaj zece echipe naționale din Europa, vom vedea că la astfel de postări sunt sute de mesaje de încurajare ale conaționalilor pentru cei care le reprezintă țara în echipa națională.
Nu este și cazul nostru! La aproape 24 de ore, postarea a adunat peste 1000 de comentarii, în majoritate covârșitoare negative. Unele anunță catastrofa la Helsinki, altele sunt defăimătoare la adresa unor jucători sau a selecționerului. Cele mai multe mesaje însă sunt ironice ori sarcastice. De aici până la caterincă, mișto și bășcălie mai e foarte puțin. Ce-i drept, se râde mult pe pagina de Facebook a naționalei României. Românii îi iau în balon rău de tot pe românii de la lotul reprezentativ. Și ce e aiurea e că nici nu prea poți să îi judeci…
De ce? Pentru că nu fac parte din categoria celor nepăsători. Îi știm bine. Cei care spun, uneori chiar cu emfază, ”nu mă mai uit de ani de zile la meciurile naționalei”. Dacă erau aceia, nu ar fi accesat pagina pentru a lăsa un mesaj. Nu, eu cred că sunt cei care suferă pentru că echipa României a ajuns unde este astăzi. Adică jos, jos de tot. Și ca joc, și ca rezultate, și ca atitudine. Sunt cei care s-au uitat și se vor uita în continuare la meciuri, ca niște masochiști ce suntem…
Și pentru asta, considerăm că avem dreptul să îi luăm peste picior, să le spunem că mai bine rămân în Finlanda, să facem mișto-ul cu ”ne pleacă valorile din țară” etc. Dar avem, oare dreptul ăsta? Pentru că, până la urmă, nu suntem atât de supărați pe ei că nu câștigă, ci că nici măcar nu ne mai dau speranța că ar putea să bată o echipă bună. Și ajungem de unde am plecat… E mai mult decât supărare, frustrare, ori revoltă. A murit speranța în echipa națională de fotbal a României!
Doar că cei care ne-au ucis speranța nu sunt acești jucători de astăzi de la națională. Sau nu doar ei. Nu e acest selecționer, venit de câteva luni. Sau nu doar el. Este vorba despre ani în șir în care fotbalul românesc s-a afundat în mediocritate, sufocat de interese meschine, de cumetrii, de subfinanțare sau de proastă gestiune a banilor, ori, cel mai grav, de dezinteres!
Acum cinci ani erau, în mare parte, alți jucători la lot, dar eram cam la fel de slabi. Acum zeci ani erau alții și nu eram cu mult mai breji decât acum. Singura diferență știți care era? Că nu ne pierduserăm încă speranața! Și știți care e partea cea mai interesantă? Că speranța ne-a fost dată de Iordănescu și tot Iordănescu trebuie să ne-o readucă. Tatăl ne-a ridicat așteptările la cer, în 1994, iar fiul e așteptat să ne-o redea. Cu o mică-mare diferență! Seniorul îi avea în echipă pe Hagi, Popescu, Ilie ori Petrescu, în timp ce juniorul… a se ”frunzări” lotul…
Băieți, Edi, să știți că niciun român nu așteaptă victorii pe bandă rulantă, la scoruri mari. Vor să vadă doar o idee de joc, atitudine și, bineînțeles, să nu mai pierdeți chiar cu toți… Și atunci, vă rog să intrați din nous ă citiți comentariile de pe Facebook. Vă garantez că veți avea o mare surpriză!
Hai, România!