Edjouma, de urgență la Paris! Decizie de ultim moment la FCSB. De ce nu s-a mai dus la Marijana Kovacevic. Exclusiv

Mugurel Dumitru 05.05.2023, 15:07
Edjouma, de urgență la Paris! Decizie de ultim moment la FCSB. De ce nu s-a mai dus la Marijana Kovacevic. Exclusiv

Oficialii celor de la FCSB fac tot ce pot pentru a-l avea pe Malcom Edjouma (26 de ani) măcar la ultimele două partide din acest play-off, cele cu Farul, de la Ovidiu, și cu Rapid, pe Arena Națională.

Fotbalistul s-a accidentat înaintea meciului din Bănie, de duminica trecută, Universitatea Craiova – FCSB 1-2, iar primul verdict a fost unul sumbru. Inițial s-a crezut că este vorba despre o accidentare gravă și că sezonul e terminat, dar după examenul RMN s-a depistat că leziunea fribrilară s-ar putea reface și mai repede.

Edjouma a insistat să meargă la Marijana Kovacevic. De ce nu a mai ajuns în Serbia

Inițial s-a luat în calcul varianta ca mijlocașul să plece la Marijana Kovacevic, celebrul vraci din Serbia, numai că aceasta a transmis că nu are locuri libere în această perioadă, susțin sursele playsport.ro

Deși s-a zvonit că Edjouma ar fi refuzat acest tip de tratament, adevărul este altul. Fotbalistul a fost de acord cu metodele de recuperare pe care le folosește Kovacevic, numai că a fost nevoit să caute alte soluții din cauza programului extrem de încărcat existent la clinica Marijanei.

În aceste condiții, Edjouma a găsit o soluție pentru a face tratamentul de recuperare la Paris si va pleca în Franța, susțin aceleași surse.

Mijlocașul francez a insistat să meargă și la Marijana Kovacevic, dar și în Franța cu speranța că poate în două-maximum trei săptămâni va fi iar gata de joc.

Ce a spus Gigi Becali despre Malcom Edjouma

În ultimele zile au apărut și foarte multe supoziții despre faptul că mijlocașul nu ar mai fi mulțumit cu statutul său și că Gigi Becali (64 de ani) l-ar fi trecut pe lista neagră.

Finanțatorul vicecampioanei Ligii 1, care a făcut planul și pentru viitor, a lămurit însă situația. A spus că Edjouma este chiar accidentat și că se fac eforturi pentru recuperarea acestuia până la meciul cu CFR Cluj din etapa viitoare, cea de-a opta, duminică, 14 mai 2023, 20:30, Live pe playsport.ro.

Totuși, milionarul din Pipera a mai precizat că fotbalistul va intra în meciul cu gruparea din Gruia doar dacă se va afla în cea mai bună formă fizică și a explicat și de ce.

„M-a întrebat Meme. Eu am zis că o să avem nevoie de el. Dacă se duce acolo (n.r. în Serbia), o să îl avem la meciul cu CFR. E posibil să avem nevoie de el în repriza a doua.

E un jucător extraordinar, are calități. Dacă începe campionatul, va fi titular, dar acum nu ne mai permitem să riscăm nimic.

Ne trebuie jucători de luptă, care participă la faza defensivă. Dacă te-au bătut Farul și CFR, la revedere!”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622