Mijlocașul Malcom Edjouma (25 de ani) a semnat cu FCSB în perioada de mercato din iarnă, iar antrenorul Ilie Poenaru (45 de ani) l-a analizat pe jucătorul adus de la FC Botoșani.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali (63 de ani), a plătit peste 300.000 de euro pentru transferul lui Malcom Edjouma. În afacere a fost implicat și fundașul Denis Haruț (23 de ani), trimis la Botoșani sub formă de împrumut.
Ilie Poenaru l-a analizat pe Malcom Edjouma, despre care spune că poate evolua atât ca număr 6, cât și ca număr 10:
Totul depinde de cum sunt văzuți Edjouma și Șut. Eu cred că Edjouma poate evolua ca număr 6, în 4-3-3, dar trebuie să ai o linie de apărare foarte bună și exactă, iar fundașii centrali să rezolve toate problemele și duelurile unu contra unu când sunt expuși de plecările lui.
Edjouma e un fotbalist care împinge jocul destul de mult, apare la finalizare, îi place golul. Se transformă într-un inter sau evoluează chiar ca număr 10. Închizătorul, numărul 6, trebuie să reprezinte un echilibru. Asta poate face Șut. Chiar și Ovidiu Popescu poate fi.
Închizătorul trebuie să facă legătură dintre apărare și atac și trebuie să fie un scut pentru apărare, el coboară și închide zonele. Nu participă mult la faza de atac pentru că se pregătește de ofensiva adversă. Un număr 6 trebuie să fie bun la alunecări, în duelurile unu contra unu, să câștige duelurile aeriene”, a declarat tehnicianul Ilie Poenaru, pentru GSP.ro.
Malcom Edjouma a evoluat în patru meciuri oficiale pentru FCSB: vs Chindia Târgoviște (3-2), vs CS Mioveni (1-1), vs Farul (0-2) și vs FC Argeș (0-1). Doar în partidele cu CS Mioveni și FC Argeș a fost integralist. Malcom și-a trecut în cont și un gol pentru FCSB, în remiza de la Mioveni.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Malcom Edjouma se ridică la 500.000 de euro.
CFR Cluj este lider detașat în Liga 1, cu 73 de puncte. FCSB ocupă locul 2 în clasament, cu 59 de puncte, înaintea meciurilor programate duminică.
Echipele vor intra în play-off și play-out cu jumătate dintre punctele obținute în sezonul regular.
În ultima etapă din sezonul regular, FCSB se luptă cu FC Voluntari, pe teren propriu. De partea cealaltă, CFR Cluj va primi vizita celor de la Dinamo. Ambele meciuri vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.
Meciul CFR Cluj – Dinamo începe la ora 17:30, iar partida FCSB – FC Voluntari se va disputa începând cu ora 20:30.