Vino, Dică, vino!

În proaspăt pecetluita mezalianță riscurile antrenorului sunt mai mari decât riscurile clubului.

De la acel legendar îndemn televizat al lui Costi Mocanu, ”Du-te, Dică, du-te!” (Dinamo Kiev- Steaua 1-4, 2006), au trecut 16 ani, răstimp în care decarul de 26 de ani (avea să iasă fotbalistul român al anului atunci) a devenit tehnicianul de 42. Exact punctul de răscruce într-o carieră de antrenor începută bine și impetuos (primăvară europeană cu FCSB, deși era încă nelicențiat) și continuată apoi banal, în treningul proletar al secundului, care rămâne doar o haină de uvrier, chiar dacă ea aparține echipei naționale.

Cumințenia nu ajunge

FCSB îl instalează pe bancă acum pe Nicu Dică nu neapărat pentru că e ”un om cuminte”, așa cum l-a categorisit omnidecidentul patron. Cuminte era și Petrea, cuminți ai fost și alții, însă asta nu e destul. Ca să duci FCSB în zona unde n-a mai dus-o nimeni de peste 7 ani (ultimul campion a fost Costel Gâlcă), trebuie să fi nu doar cuminte, ci și bun. Iar dacă prin ”cuminte” se înțelege ”ascultător”, atunci mai bine îți cauți alte însușiri.

El riscă mai mult decât clubul

Nu cumințenia sau necumințenia lui Dică precumpănește acum, ci meciul de joi seara, cu Saburtalo. Să vii cu doar două zile înaintea unui eveniment decisiv, precum acesta, înseamnă curaj.

Chiar dacă în tur s-a jucat foarte prost și s-a pierdut cu 1-0, nimeni nu va mai ține cont de asta. În față e doar manșa retur cu georgienii, la capătul căreia trebuie bifată calificarea. Dacă Dică o va obține (deși ușor nu va fi) se va considera că e ceva normal, nu e nimic ieșit din comun să elimini o echipă georgiană.

Ieșit din comun e însă să te elimine ea pe tine, iar aici e marele risc pe care și-l asumă Dică. Acela de a-și pune numele pe un posibil eșec în fața unui adversar din lumea a treia a fotbalului. Și de a face un pas greșit el, ca antrenor, pentru că FCSB a mai făcut astfel de pași, nu mai departe de anul trecut, cu Karagandî, care e chiar mai slabă decât Saburtalo.

Pachetul de privilegii

Sigur că asumîndu-și acest meci până la care are la dispoziție doar două nopți de nesomn pentru a-și limpezi gândurile, Dică obține de la patron, în compensație, și un nesperat pachet de privilegii. Dintre care cel mai important îl constituie cele 15 etape în care nea Gigi a zis că ”nu se bagă”.

De acest privilegiu s-a bucurat și Edi Iordănescu, lucrurile fiind chiar scrise clar în contract. Nu se știe dacă și de data asta ”nebăgatul” e un paragraf menționat în înțelegere, sau doar o promisiune făcută în cadrul aurit-ecumenic al Palatului. Dar riscul de a prelua o echipă cu doar 48 de ore înaintea unui meci capital trebuie îndulcit cumva prin niște promisiuni, ca omul să accepte și să vină. Apoi, om trăi și-om vedea…

Punctul de răscruce

Ce e limpede însă este că Nicolae Dică își va juca destinul în următoarele luni. Sau în următoarele 15 etape, ca să ne luăm după zăhărelul vânturat de patron. De el depinde dacă de la 42 de ani încolo va deveni un antrenor important, pe măsura fotbalistului care a fost. Sau va rămâne ”un om cuminte”, adică un bun ascultător, care va pândi niște perioade de interimat la FCSB, pentru a veni din când în când, o dată la câțiva ani și pentru doar câteva luni, să pună în aplicare ilustrele planuri tactice ale patronului.