Despre antrenorul Mutu

În fostul mare fotbalist descoperim acum, peste ani, un tehnician calculat, meticulos, ermetic. Exact cum nu ni-l închipuiam

Dacă Albu nu rata acel penalty în prelungirile meciului cu CFR, Rapidul ar fi fost acum neînvins, cu 7 puncte, ceea ce nu e tocmai ușor atunci când adversarii din debutul de sezon au fost exact tripleta care stă de mai mulți ani pe primele locuri ale clasamentului. Mutu n-are 7 puncte, doar 6, dar surprinde de la meci la meci, dezvâluindu-ne fațete pe care nu i le cunoșteam.

Început greoi de carieră

La început s-a zis despre Mutu că nu poate fi antrenor de top, că va sta cât va sta în umbra carierei de mare jucător și apoi se va îndrepta spre alte zone ale fotbalului, manageriat, etc. Într-adevăr, când de la Voluntari (unde mai mult tu duci echipa în zona retrogradării, salvarea venind, țineți minte, abia la penalty-uri) ajungi la echipa a doua al lui Al-Wahda, e clar că ești în coborâre vertiginoasă.

Întâi organizat, apoi inventiv

Nu se știe dacă drumul de antrenor al lui Mutu a fost salvat de numirea la selecționata U21. A făcut mai puțin decât Mirel Rădoi acolo (acel turneu p de la Budapesta), dar a făcut totuși destul, și încă de atunci s-a văzut că Adi preferă ca echipa lui să fie mai întâi organizată și abia apoi inventivă în atac. Model pe care-l pune în practică și la Rapid. 

Paradoxul antrenorilor proveniți din atacanți

Poate că e o lege nescrisă că dacă ai fost atacant de fantezie, devii antrenor al rigorii, al organizării. Și invers, ca foștii fundași să ajungă antrenori cu un pronunțat spirt ofensiv. Exemple sunt destule. Anghel Iordănescu a fost, ca jucător, un stângaci de mare fantezie, dar Generația de Aur a jucat mai mult în terenul propriu. Sau Cârțu, imprevizibilul atacant ajuns, ca antrenor, să-i fie asociat numele cu autocarul parcat în poarta proprie.Sau Pițurcă, golgeterul ale cărui echipe au jucat mereu mai ales să nu primească gol. Invers, Cornel Dinu, apărătorul neiertător, a fost poate cel mai ofensiv antrenor al lui Dinamo și selecționerul care privea doar spre poarta adversă. Sau Andone, fundașul nemilos, ale cărui echipe au atacat mereu. Atacantul de mare rafinament Mutu respectă regula și pare să aibă ca scop esențial închiderea căilor de acces către poarta sa.

Se apără, dar nu bubuie

Actuala construcție tactică a Rapidului, clădită cărămidă cu cărămidă de Mutu (are și Miță Iosif meritele sale, dar pe vremea lui se juca mai mult din elan) e solidă, fără să fie inestetică. Să joci 180 de minute cu FCSB și cu Craiova și să nu iei gol e remarcabil, mai ales că vișiniii n-au stat pe metereze, n-au bubuit mingea peste gard, adversarii n-au avut o mie de ocazii pe care să le rateze. A fost o organizare perfectă, cu doi mijlocași centrali, cu oamenii ofensivi de pe benzi care au ajutat mult fundașii, cu Ioniță revitalizat, cu Dzugandzic, atacantul de la care a început, practic, apărarea. Și mai are Rapidul o calitate: aceea de a specula ofensiv, de a marca din puține ocazii, pentru că la CFR și la Craiova, sau cu FCSB acasă, nu prea ai cum să ajungi de o sută de ori pe meci la poarta adversă.

Pentru voi, tribune!

Aplaudând momentul în care un fost mare fotbalist începe să devină un antrenor notabil, trebuie să așteptăm și acele meciuri în care Rapidul va fi vioara întâi și va trebui să atace. E de văzut cum aplică Mutu această partitură, poate mai dificilă decât aceea de a sta la cutie și de a lovi atunci când se poate. Degeaba iei toate punctele cu FCSB și cu Craiova dacă te împiedici de numele mici. Rămâne curiozitatea de a vedea Rapidul lui Mutu atacând, dominând și dând goluri, pentru că publicul din Giulești cam asta își dorește.