Fotbalul tăcerii

Știam că va fi un meci important și greu, pentru fiecare dintre cele două echipe, știam că va fi (re)debutul lui Dan Petrescu pe banca tehnică a campioanei, și mai știam că la Botoșani e o stare de spirit și de competiție cum în Liga 1 mai sunt puține, câte mai sunt.

Ce nu știam și nici nu bănuiam prea mulți, înaintea etapei, e că avea să se joace meciul dintre locul 1 și locul 3 ca și cum nimeni și nimic nu mai conta pe lume, în viață și în clasament. După UTA-Rapid, vineri seară, locul 4 cu locul 2, când Aradul s-a luminat explodând în alb și roșu, iar Giuleștinei nu i-au ieșit pașii violeți, deși a avut 2-0 până în minutul 82, la ce să ne fi gândit înainte să înceapă FC Botoșani-CFR Cluj?

La Dan Petrescu, desigur. Prima oară, la Dan Petrescu. Ediția nouă, revăzută și revizuită a celui mai bun antrenor român al ultimilor ani. La “New Dan” ne gândeam, cel de după el însuși, mai degrabă decât cel de după alții. Oare cum va fi, ce va face acum, luând o echipă, echipa lui chiar, în etapa a opta, după ce, fără el, între timp, aceasta câștigase încă un titlu, cu Edi și fixase 7 victorii din 7 cu Șumudică. Ce va face? Va învinge? Va pierde?

Dar asta, am convenit deja, nu știa nimeni. Deși un om lucra la un miracol, credea în el, dacă nu cumva chiar era în posesia unor date care nouă ne scăpau. Numele lui? Marius Croitoru, omul care meșterește ceva la Botoșani și nu are voie să spună ce.

Așadar, între Dan Petrescu și Marius Croitoru s-a jucat nu doar meciul, ci și stilul care oferea acces la date și, în cele din urmă, la victorie. Dan, unul dintre marii fotbaliști ai lumii, punct fix în Generația de Aur, glorie a Stelei Mari și legendă a lui Chelsea. Ca antrenor, ce să spunem mai întâi? Multiplu campion cu CFR, campion cu Unirea Urziceni și învingător cu acea bizară echipă în grupele UEFA Champions League în fața lui Rangers, chiar la Glasgow, și în Ghencea, cu FC Sevilla. Între altele. Multe altele, de la anii din campionatul Rusiei, până la Supercupa României cu ASA Târgu Mureș. Și victorii și multe meciuri mari în Europa, cu Celtic, Rennes, Lazio și câte și mai câte. Simply the best, în amintirea Stamford Bridge.

Dan Petrescu își iartă jucătorii după înfrângerea cu FCSB: ”Măsuri? Doamne ferește! N-am luat niciodată!”

Petrescu și Munteanu, reacție la unison după eșecul suferit în fața celor de la FCSB:…

Marius Croitoru a avut ceva talent, ca jucător, dar comparația nici măcar nu se poate face. E antrenor de trei ani, poate patru. Poate patru!? Și atunci? Ce putea echilibra o presupusă balanță, în condițiile în care, lucrul cel mai important, lotul campioanei este net superior celui al lui Croitoru? Păi, Marius Croitoru însuși, el era singurul care putea face ceva și chiar a făcut. 1-0, gol Kage, din centrarea lui Ongenda. Simplu, nu simply.

Tactic, a fost o lecție deschisă. Fotbalul propus de antrenorul fără licență al celor de la Botoșani a avut ceva academic în expunere, o viclenie condensată în scheme á la Mateianu, gen “momeala mică” sau “paralelipipedul”, “momeala mare” sau “ trapezul” sau cine știe ce-o mai fi fost în mintea lui Croitoru și transmis în cea a jucătorilor săi.

Dar antrenorul nu are licența Pro și nu are voie să vorbească despre toate acestea, despre meciul lui cu un foarte mare antrenor, care e Dan Petrescu, și pe care l-a învins, nu are voie să dea indicații, nu are voie să se ridice de pe bancă. Doar cei care au acea diplomă pot să se manifeste, au voie să-și dirijeze elevii, chiar dacă, mulți dintre ei, cei mai mulți sunt neamuri cu eșecul de când au luat diploma în brațe. Vorba celor de la Divertis, “își iubea meseria, deși n-o cunoștea!”

Nici Miță Iosif nu are voie să vorbească, pentru că, în esență, despre asta e vorba. Chiar dacă Rapid e pe locul 2, chiar dacă a pierdut un singur meci din opt, chiar dacă televiziunile îl vor, ca și pe Marius Croitoru, ca și pe Andrei Prepeliță, care, uite, tocmai a câștigat, aproape fără drept de apel, meciul cu echipa lui Adi Mutu, selecționer acum șase luni la U-21 și egal, la Turneul final al EURO, cu Germania și Olanda. Care Mutu, ca și Rădoi, ajunsese selecționer fără să dețină diploma respectivă, ba chiar, în cazul celui de-al doilea până și cea de Bac întârziase multișor. Nu e laudă, e o constatare.

Fotbalul nostru are, desigur, nevoie de lucruri precise, de o anumită imagine și de reguli. Nu spune nimeni că nu. Dar, uneori, în viața care e din ce mai mult clasament, și tot mai puțin viață, cineva are har, are talent în meseria lui, are curaj să încerce să se pună cu cei mari. FC Botoșani-CFR Cluj 1-0 este meritul lui Croitoru, locul doi al Rapidului este meritul lui Iosif, miracolele care țin de zece luni la Pitești sunt ale lui Prepeliță.

Nu știu dacă trebuie să-i întrebăm acum cine le sunt părinții și de ce diplome au mai făcut rost. Poate că e de ajuns să-i lăsăm să-și facă meseria pentru care dovedesc vocație, talent și instinct. Nu știu ce pregătire teoretică avea Valentin Stănescu, zis și nea Tinel.

Dar când a eliminat pe Leeds United, învingând-o tur-retur, 2-0 și 2-0, a fost vorba de o anumită știință a jocului care nu se poate preda nici măcar astăzi, la 40 de ani distanță, pentru că nu e în cărți, așa cum Cruijff, inventatorul Barcelonei moderne, nu a învățat ce a predat din niciun manual. P

entru că, dacă se învăța din cărți meseria asta, atunci România avea mai multe titluri mondiale decât Brazilia și Germania la un loc, la producția de licențiați în facultăți de scară de bloc nu ne bate nimeni pe glob, ne-am fi repliat imediat și pe culoarul ăsta!

Sigur că școala e bună, oricând. Sigur că ai parte, dacă ai carte. În România, asta e evident, nu ne jucăm cu așa ceva!

Fotbalul este însă o povară dacă ai doar diploma, nu și mintea. Ca și viața, de obicei.

La ce viteză decolează avionul? Mulți ar crede că e mai mare, valorea este depășită...

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...