Edi Iordănescu a renunțat la trei fotbaliști pentru meciul cu Belarus. Deciziile de ultimă oră ale selecționerului

12 10. 2023, 10:25

Selecţionerul Edi Iordănescu a convocat 26 de jucători pentru dubla cu Belarus şi Andorra din preliminariile Euro 2024.

Iar 23 dintre ei se vor regăsi pe foaia oficială de joc pentru cele două întâlniri. Astfel că pentru prima partidă de la Budapesta, 3 dintre tricolori au rămas în afara lotului. Şi nu vor bifa cu siguranţă vreun minut în confruntarea cu ex-sovieticii. Este vorba despre Andrei Borza, Adrian Rus și Daniel Bîrligea.

Primul apăruse în lot ca urmare a accidentării de ultim moment a lui Mario Camora. Informaţia în privinţa renunţării la cei trei fotbalişti a apărut pe siteul UEFA, forul european anunţând loturile celor două echipe care se vor înfrunta în această seară pe siteul oficial.

Tricolorii vor disputa împotriva bieloruşilor al şaptelea meci din această grupă de calificare, în care reprezentativa noastră este neînvinsă şi ocupă locul 2 în acest moment. În cazul unui succes, Stanciu & Co vor deveni lideri în contextul în care meciul dintre Israel şi Elveţia a fost amânat.

Al şaptelea duel direct

România şi Belarus vor fi în această seară pentru a şaptea oară faţă în faţă într-o partidă care opune reprezentantivele celor două ţări. Doar unul dintre jocurile disputate până acum a fost amical, victoria tricolorilor de la Ploieşti din noiembrie 2020, scor 5-3. În rest au fost dueluri doar în preliminariile CE.

Bucuria tricolorilor după victoria în faţa Belarusului obţinută în urmăc u aproape 7 luni

În calificările pentru turneul final continental din 2008, România s-a impus identic în ambele jocuri, 3-1. Însă în campania pentru Euro 2012, echipa condusă de Mutu la acea vreme a remizat atât la Minsk, cât şi la Bucureşti. A fost 0-0 în deplasare şi 2-2 pe Arena Naţională.

Ultima întâlnire dintre România şi Belarus a avut loc în luna martie, în actualele preliminarii. Atunci, tricolorii s-au impus cu 2-1 graţie golurilor înscrise de Stanciu şi Burcă.