Soția unui fost internațional de tineret și-a uimit prietenii virtuali în urma dezvăluirilor făcute recent. Aceasta nu e deloc înnebunită după viața din SUA, întrucât o sperie atacurile armate.
Pentru multe dintre reprezentantele sexului frumos, să ajungă peste Ocean reprezintă cel mai arzător vis. Asta nu înseamnă, însă, că nu avem și excepții. Elena, partenera de viață a lui Alexandru Mățan, mijlocaș legitimat la Columbus Crew, a afirmat cu tărie că nu și-ar dori să se mute definitiv în SUA, chiar dacă avantajele sunt multiple.
Motivul? Nu trece zi fără ca regiunea în care se află să nu cadă victimă unui atac armat, în școli, la cinema sau în centrele comerciale. Această situație i-a provocat atacuri de panică și a făcut-o să evite ieșirile nocturne, ceea ce nu se întâmpla pe meleagurile natale.
„Este o experiență frumoasă, însă nu m-aș muta definitiv aici. Avantajele sunt oportunitățile pe care ți le oferă (n.r. – SUA), în materie de orice, învățământ, business etc.
Dezavantajele sunt armele, în fiecare zi e împușcat cineva, atentate la școli, cinema, magazine. Eu de când locuiesc aici și a fost atentatul la cinema nu mai pot merge, fac atac de panică de la frică. Îți este frică să mergi noaptea pe stradă, ceea ce în România nu mi s-a întâmplat niciodată”, a povestit frumoasa blondină, pe rețelele de socializare. Tot acolo promovează propria linie vestimentară și își pune pe jar urmăritorii cu fotografii în ipostaze fierbinți.
Adus în vara anului trecut, sub formă de împrumut, Alexandru Mățan a rezistat doar câteva luni la Rapid, fără să marcheze vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă. În perioada de iarnă a revenit peste Ocean, unde s-a recuperat după fractura de stres suferită la un deget de la picior, iar apoi a avut evoluții din ce în ce mai bune.
La începutul lui august a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor în meciul cu Minnesota din Leagues Cup, printr-o execuție de zile mari. Mingea trimisă de la aproximativ 20 de metri s-a oprit direct în vinclul porții adverse. „Nimeni nu putea opri racheta lui Alexandru Mățan”, a transmis atunci cei de la Major League Soccer, în mediul online.