O româncă face minuni la Wimbledon. Maia Burcescu are doar 14 ani și s-a calificare în semifinalele Grand Slam-ului de la Londra.
Tenismena din România a câștigat o grupă formată din patru sportive și a jucat, sâmbătă, pentru calificarea în penultimul act al competiției. Burcescu a învins-o pe cehoaica Sekerkova, 6-2, 6-7, 13-11 și va juca cu britanica Hollie Smart pentru accederea în finală.
Anul trecut, competiția de la Wimbledon rezervată tenismenelor sub 14 a fost câștigată de o altă româncă, Alexia Tatu.
Campioană europeană, în premieră
Maia Burcescu face parte din echipa României U 14 care a devenit campioană europeană în urmă cu o săptămână.
„Performanță extraordinară pentru tenisul juvenil românesc, echipa U14 de fete a țării noastre devenind CAMPIOANĂ EUROPEANĂ la această categorie de vârstă, pentru prima dată în istorie!
Triumful a venit în urma victoriei de astăzi, 2-1 cu Serbia, la turneul final al European Summer Cups, care a avut loc, în perioada 7-9 iulie 2023, în provincia Luano, din Italia.
În finala contra Serbiei, Luna VUJOVIC a dispus de Maia Ilinca BURCESCU, cu scorul de 6-3, 7-6(7), apoi Giulia Safina POPA a trecut de Dusica POPOVSKI, cu 6-3, 6-2, pentru ca în partida decisivă, cea de dublu, Maia Ilinca BURCESCU și Giulia Safina POPA să le învingă pe Dusica POPOVSKI / Luna VUJOVIC cu 7-5, 6-2.
Echipa României, pregătită de antrenorul Ady AVRAM, le-a avut în componență pe Maia Ilinca BURCESCU, Giulia Safina POPA și Ioana Ștefania BOIAN”, a fost comunicatul dat de Federația Română de tenis.