Rapid a pierdut incredibil în Giulești meciul cu U Cluj, 2-3, Giuleștenii au condus cu 2-0, dar au fost întors în repriza a doua de ardeleni.
La finalul jocului, Horațiu Moldovan a avut discurs dur după înfrângerea din Superliga. A fost primul meci pentru portarul rapidist după calificare cu naționala la Euro.
„E șocant că am primit trei goluri. E inadmisibil pentru o echipă care se bate la echipă. Am întâlnit o echipa foarte bună care va fi și în playoff, după părerea mea. Este ceva șocant pentru noi toți. Trăim într-un vis negru. Ăsta este fotbalul. Așa e la Rapid, când să facem pasul acesta mai mare, ne încurcăm. Treci dintr o extremă în alta la fotbal. Mă bucur că ne-am calificat la European. Acum îmi e gândul doar la Rapid. M-am străduit la fiecare meci de la Rapid s-mi fac treaba cât mai bine. Chiar nu știu ce se va întâmpla în iarnă. Mă gândesc doar la Rapid”, a spus Moldovan la Digi Sport.
Rapid este pe locul 3 în Superliga, cu 30 de puncte.