FC Argeș a avut un parcurs dezastruos în sezonul regulat din Superliga și a terminat pe locul 15. După demisia lui Marius Croitoru șefii din Trivale au început căutările pentru numirea unui nou antrenor. Alesul pentru banca tehnică a argeșenilor este Bogdan Argeș Vintilă. Anunțul a fost făcut chiar de conducerea clubului.
FC Argeș a terminat sezonul regulat pe locul 15, cu doar 27 de puncte acumulate. Pentru piteșteni se anunță vremuri grele în play-out unde se vor lupta pentru evitarea retrogradării.
Imediat după ce Marius Croitoru și-a dat demisia, șefii din Trivale au demarat căutările pentru un nou antrenor. După refuzurile lui Ionuț Badea și Adrian Ursea, conducerea lui FC Argeș s-a orientat către Bogdan Argeș Vintilă. Părțile au ajuns deja la un acord, anunțul oficial urmând să fie făcut în zilele următoare.
Au fost analizate mai multe variante și în final toți cei din club am considerat că Bogdan Vintilă este varianta cea mai bună”, au declarat cei din conducerea lui FC Argeș, pentru Gsp.ro.
Bogdan Argeș Vintilă are ca obiectiv la FC Argeș salvarea de la retrogradare. După plecarea din vara anului 2021 de la cârma echipei a doua a celor de la FCSB, Vintilă era liber de contract. El a fost antrenorul principal al primei echipe a FCSB-ului în perioada august 2019 – iulie 2020. Ca principal el a mai antrenat-o pe Viitorul, între septembrie 2013 și iunie 2014. Totodată el a fost secundul lui Gică Hagi la Galatasaray între octombrie 2010 și martie 2011.
Ionuț Badea a fost prima opțiune a șefilor lui FC Argeș pentru a prelua conducerea tehnică a echipei. Tehnicianul a refuzat însă oferta, ulterior dezvăluind care au fost motivele decizie sale.
Am avut niște discuții cu conducerea și s-a înaintat o ofertă. Eu nu am cerut cum fac de obicei. E o ofertă destul de mică. Probabil banii nu mai sunt cei care au fost.
Sunt vreo 29 de jucători noi. Au mai și plecat. Bugetul a fost destul de grav avariat. Nu prea știau pe ce se vor baza. Nici eu nu pot semna pe orice sumă, mai ales că nu am cerut, am zis salariul ultimului antrenor.
Și domnul primar a agreat această situație, dar nu am discutat cu el. E mult spus că nu ne-am înțeles, dar cam așa stau lucrurile acum. Din ce am înțeles, mi-au spus că au altă variantă. Practic, eu nu am refuzat, Nu am fost de acord cu oferta lor”, a spus Ionuț Badea la Digi Sport.