Stelian Ogică este, fără doar și poate, unul dintre cele mai mediatizate personaje din România ultimilor ani. Însă nu mulți știu cu cine se iubește controversatul bărbat.
Devenit cunoscut după ce în urmă cu foarte mulți ani a afirmat că i s-a furat un bilet câștigător la loterie, Stelian Ogică a devenit rapid vedetă, datorită postului OTV, care îl promova zilnic la acea vreme.
Anii au trecut, notorietatea acestuia a mai scăzut, însă Stelian Ogică este în continuare un personaj monden. Care are legături cu sportul chiar mai apropiate decât ar crede multă lume.
În primul rând, fiica lui, Raluca, este soția lui Adrian Ropotan, fost fotbalist important la echipe precum Dinamo București, Dinamo Moscova sau Hatta Club. Astfel, Raluca Ogică a devenit Raluca Ropotan. Însă nu este aceasta singura legătură pe care câștigătorul-fantomă de la loterie o are cu sportul și în special cu fotbalul!
Stelian Ogică este căsătorit în prezent cu Alexandra, o tânără de doar 22 de ani care a reușit să atragă atenția nu doar datorită frumuseții, ci și a carierei pe care o are în prezent.
Alexandra Ogică, soția cu 33 de ani mai tânără a lui Stelian Ogică, este arbitru în cea de-a cincea ligă din România, în județul Giurgiu. Dar legăturile ei cu sportul sunt mult mai strânse și pornesc încă din copilărie. Asta deoarece frumoasa blondă a jucat și handbal.
Din păcate pentru Alexandra, soția lui Stelian Ogică, drumul ei în handbal s-a oprit brusc, după ce a suferit o accidentare în urma căreia a avut nevoie de cârje timp de șase luni, asta după ce s-a operat.
Jucătoare la echipe precum LPS Iași și Danubius Călărași, Alexandra Ogică s-a văzut nevoită să renunțe la sportul pe care îl practica și îl iubea. Dar nu s-a dat bătută: a urmat tot calea sportului, însă de această dată în fotbal!
Chiar dacă nu s-a apucat de fotbal ca și jucătoare, ea s-a făcut arbitru, iar celebrul ei soț cu 33 de ani mai în vârstă o urmărește îndeaproape la fiecare meci.