Toată lumea o cunoaște pe Brigitte, fosta soție a lui Ilie Năstase. Cei doi au fost căsătoriți timp de 5 ani, între 2013 și 2018. Din păcate, această perioadă a fost marcată de numeroase certuri, despărţiri şi împăcări. Cu toate acestea, bruneta a demonstrat că este o femeie puternică. Ea și-a refăcut viața după ce a ieșit din mariajul eșuat cu primul lider mondial în ierarhia ATP, iar acum poate spune că este împlinită.
Brigitte s-a căsătorit cu Florin Pastramă, iar de curând s-a stabilit într-o altă țară, unde se scaldă în lux. Vedeta s-a fotografiat recent alături de surorile ei. Publicul larg nu știa că fosta soție a lui Ilie Năstase nu este singură la părinți. Vedeta de televiziune a dezvăluit cum arată surorile ei printr-o postare de-a dreptul emoționantă.
Foarte puțini sunt cei care știu că Brigitte are două surori. Ele se află zilele acestea la Dubai, acolo unde se distrează de minune alături de fosta doamnă Năstase. Cele trei s-au fotografiat într-o ipostază incendiară, iar imaginea a fost urcată pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare.
Vezi această postare pe Instagram
Internauții au fost șocați să afle că Brigitte Pastramă are două surori. Ei au reacționat în număr mare la postarea frumoasei brunete. Mulți au scos în evidență diferențele dintre cele trei. Nici una nu seamănă cu cealaltă, iar utilizatorii rețelei Instagram nu au puteau trece cu vederea acest detaliu.
”Doamne cât de diferite sunteți”, ”Conținut excelent draga mea, am o propunere pentru tine, trimite-mi un mesaj privat”, ”De Cristina știam, de tine știam frumuseți rare…???dar de Gabriela că există nu știammm….altă frumusețe rară…surorile Zeifert woowww”, ”Mie îmi place Brigitte.”, acestea sunt doar o parte dintre comentariile lăsate de cei care urmăresc pagina de socializare a fostei partenere a lui Ilie Năstase.
Deși are două surori, numai una i-a moștenit frumusețea și pasiunea pentru operațiile estetice, conform spuselor celor de la click.ro.
Femeia cu care Ilie Năstase a fost căsătorit timp de 5 ani, între 2013 și 2018, a început seria transformărilor cu mulți ani în urmă. Bruneta a avut parte de aproximativ mai multe operații estetice. Pe când avea 15 ani, ea era o tânără cu un chip angelic, natural, extrem de frumos. Acum, însă, arată total diferit.
Într-un interviu pentru presa mondenă, Brigitte a spus că a ajuns la rezultatul dorit și nu își mai dorește nicio operație estetică.
Sunt mulțumită cum arăt acum și nu doresc să mai fac alte intervenții chirurgicale. Nici la buze nu mai vreau să-mi fac nimic pentru că nu se poate mai mult de atât. Ce am scos și s-a putut scoate… s-a scos… accept realitatea așa cum e. Acum mă simt bine în pielea mea, dar nu pot să fiu falsă și să spun că nu mi-am făcut foarte multe lucruri. De obicei am de făcut foarte multe lucruri și atunci încerc să substitui lipsa de mișcare cu niște mici intervenții. Câte operații estetice mi-am făcut? Am implant mamar, la sâni, am implant de sprâncene, am o reconstrucție musculară la nivelul fetei din cauza bioalcamidei pe care o aveam și un transfer de grăsime (și-a mărit posteriorul – n.r.). Sunt destule.”, spunea Brigitte pentru WOWbiz.ro în 2016.
Cei de la click.ro scriu că sora mai mică a fostei soții a lui Ilie Năstase s-a supun mai multor intervenții estetice. Cristina și-ar fi făcut câteva injecții cu acid hialuronic pentru estomparea ridurile, alte injecții pentru un plus de volum al buzelor, dar și intervenții în zona feselor. Cealaltă soră a lor, Gabriela Szeifert, care este și mai tânără, nu este prea cunoscută. Ea are foarte puține fotografii și pe rețelele de socializare.