E gravidă Simona Halep? Întrebarea care stă pe buzele tuturor după apariția unei fotografii „speciale”

Catinca Giosanu 20.11.2021, 12:15

Simona Halep, care s-a căsătorit în urmă cu câteva lui cu Toni Iuruc, a declarat în repetate rânduri că își dorește o familie numeroase. Fanii o urmăresc îndeaproape și abia așteaptă să o vadă în postura de mămică, iar asta s-ar putea întâmpla cât de curând.

Simona Halep, imagini de senzație din Franța

Sportiva de la malul mării se află într-o vacanță romantică la Paris, alături de iubitul Toni Iuruc. Cei doi s-au fotografiat într-un cadru de poveste, iar una dintre fotografiile publicate de către jucătoarea profesionistă de tenis i-a dus pe internauți cu gândul la o eventuală sarcină. Asta, și pentru că omul de afaceri machedon și-a pus mâna pe burta celebrei sportive, părând că vrea să o protejeze cât mai mult. De altfel, femeile obișnuiesc să își pună mâinile pe burtă atunci când poartă o sarcină din dorința de a le oferi protecție bebelușilor.

Imaginea care i-a determinat pe fani să ia în calcul varianta că fiica lui Stere Halep ar putea fi însărcinată a fost realizată la unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, Place de la Concorde.

După ce s-a plimbat pe străzile din capitala Franței, Simona Halep a făcut o vizită de ”afaceri” la sediul Hublot din Paris. Menționăm că acesta se numără printre sponsorii campioanei noastre.

Diva. Cea mai frumoasă”, a scris un internaut în dreptul unei fotografii în care apare Simona Halep.

Sportiva își dorește o familie mare

Nu se știe cu certitudine dacă jucătoarea de la malul mării este sau nu însărcinată. Este cunoscut însă faptul că aceasta așteaptă cu nerăbdare să își mărească familia. ”Simo” a mărturisit că după ce se va retrage din lumea tenisului își dorește să aibă doi sau trei copii,care să îi umple sufletul de bucurie.

Eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. Sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică. Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… Un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau, una voluminoasă sau una mai simplă.”, a recunoscut Halep, la puțin timp de la cununia civilă, potrivit prosport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622