E gafa anului în Liga 1. Niciun portar n-a mai pățit așa ceva: ce gol a putut să ia Căbuz în Chindia – Petrolul. Video
În minutul 50 din Chindia – Petrolul, Diomande a marcat primul său gol în tricoul echipei din Ploiești și a făcut 1-1 pe Ilie Oană.
Fotbalistul ivorian a găsit plasa cu o execuție greu de explicat. Diomande a tras din afara careului, mingea a prins pământul și l-a lăsat mască pe Căbuz, care aștepta ca traiectoria să-i aducă un stop simplu, în zona mijlocului. Din gazon, balonul i-a sărit însă în fața portarului Chindiei, apoi a ajuns în plasă.
Golul venit din ligile de amatori a adus o bucurie uriașă pe stadion. Atât Diomande, cât și membrii staff-ului de la Petrolul au avut nevoie de câteva fracțiuni de secundă pentru a-și da seama că mingea chiar a depășit linia.
Până să vină la Petrolul, Diomande nu mai jucase de un an și jumătate. A fost legitimat ultima dată la Samsunspor, în Turcia. Ultima sa apariție într-un meci oficial s-a produs pe 6 noiembrie 2021, într-un Samsunspor – Manisa. În CV-ul său mai sunt Konyaspor și Rizespor (tot din Turcia), dar și cluburile franceze St. Etienne și Caen.
Petrolul s-a impus cu 2-1 contra Chindiei. Golul victoriei a venit în minutul 77 și a fost marcat de Grozav.