UTA a scos un rezultat remarcabil, 2-2 cu Farul, la Ovidiu, în fieful campioanei, după un meci extrem de spectaculos, dar și greu, în restanța din etapa 5 a Superligii.
Arădenii au condus de două ori, puteau termina meciul și cu un om în plus, după ce Louis Munteanu a fost iertat de o eliminare, dar într-un final s-a terminat la egalitate. În repriza a doua, meciul a fost marcat și de o ploaie torențială, dar și de câteva fulgere care nu au trecut neobservate de către cei prezenți la stadion.
Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA, cel care a încercat și transferul lui Rotariu, s-a declarat mulțumit de rezultat mai ales după cum s-a derulat repriza a doua, dar nemulțumit pentru că, în opinia sa, oaspeții puteau tranșa cele trei puncte din prima parte a partidei.
”Puriul” a spus, la flash-interviul de la final, și cine este fotbalistul care l-a impresionat cel mai mult.
”Am lucrat cu mulți jucători în cariera mea și cred că, în momentul de față, Fabry e peste Palic (n.r. – croatul trecut pe la Dinamo sau FC Argeș, adus în Liga 1 de Rednic, în 2015) și e cel mai bun număr 10 de la noi din țară. Poate mai mult, trebuie să profităm mai mult de calitățile lui”, a spus Rednic.
Despre meciul în sine, Rednic a mai spus că cel mai mult îl deranjează faptul că echipa sa primește ușor goluri din faze fixe.
Sunt mulțumit, ținând cont de ocaziile gazdelor din repriza a doua. Nemulțumit, având în vedere că am fi putut să ne distanțăm în prima parte. Farul e o echipă care joacă, mai ales acasă, dar i-am surprins. Păcat că n-am fost prezenți sau lucizi în fața porții, că mingea a venit în careu. Demarcările lui Cooper n-au fost ok. Dar, per total, mulțumit. Normal că mi-aș fi dorit să câștigăm. Sunt supărat că au marcat dintr-un corner jumate.
La golul secund, doi jucători au fost liberi, fară marcaj, și mă deranjează când luăm goluri din fază fixă. Perioada asta sunt forțat să gestionez foarte bine, jucătorii care au venit au făcut-o cu un plus de calitate, dar din punct de vedere fizic nu sunt pregătiți complet”, a mai spus Rednic.