Răzvan Burleanu jubilează după calificarea României la EURO 2024, în urma victoriei cu 2-1 în fața Israelului. Președintele Federației susține că după fluierul de final a izbucnit instant în plâns – a fost a doua oară când a făcut asta în public.
„Nu cred că am mai trăit vreun meci la asemenea intensitate. După meci, am plâns de bucurie, a fost doar a doua oară când plâng in public, prima a fost când s-a născut fetița mea, a doua a fost aseară.
Ceea ce e cel mai frumos e că această victorie, calificare nu e întâmplătoare, vine ca o urmare a altor rezultate, vorbesc de o calificare după peste 50 de ani la Olimpiadă, trei calificări consecutive la U21″, a declarat Burleanu.
Șeful de la FRF a mărturisit că a avut momente în care moralul i-a fost la pământ, deși nu a recunoscut public acest lucru.
„Ai parte de asemenea bucurie când un asemenea succes vine chiar într-un moment în care ai nevoie. Acești eroi ne-au făcut fericiți. Pot să vă mai împărtășesc ceva.
Încrederea aceasta nu a fost doar una pe care trebuie să o transmită un manager, am avut-o în cele mai grele momente, iar cel mai greu a fost după finalizare Ligii Națiunilor, când eram foarte jos”, a mai transmis șeful FRF.
În plus, Răzvan Burleanu a mai menționat că și Federația are niște merite, în sensul că niciodată nu a avut probleme cu banii.
„Cu toate acestea, încrederea noastră a fost la un nivel foarte înalt. Și am reușit să obținem această calificare cu un meci înainte de final, de aceea e o călătorie foarte frumoasă.
Și mi-aș dori ca această călătorie să fie o inspirație, să facă cât mai mulți băieți și fete să se apuce de fotbal. Ne dorim ca această calificare să reprezinte o sursă de inspirație pentru toată țara.
Situația financiară nu a reprezentat niciodată un element fierbinte, după cum știți și FRF, dincolo de rezultate, a fost în cea mai bună stabilitate din punct de vedere financiar. Astfel că nu e un subiect fierbinte, primele vor fi plătite la timp.
Uneori, în viață, ca să faci un pas înainte trebuie să faci un pas înapoi. Trebuie să te gândești ce te-a mânat de mic să te implici în această viață”, a mai comentat Burleanu.
În plus, șeful de la Federație a profitat de ocazie pentru a-i lua la țintă pe jucătorii din Generația de Aur care n-au primit bilete la meciul cu Elveția. Vezi AICI discursul umilitor.