Un fost jucător al celor de la Tottenham a analizat în termeni duri achizițiile echipei din această iarnă. Fostul portar Paul Robinson consideră că perioada de mercato a fost una foarte slabă.
Paul Robinson a făcut referire la cele două achiziții pe care Tottenham le-a făcut în iarnă, Radu Drăgușin şi Timo Werner.
După retragerea din fotbal, din 2017, Paul Robinson a devenit analist sportiv. Fostul portar a apărat buturile lui Tottenham timp de patru ani, între 2004 și 2008.
Paul Robinson crede că președintele Daniel Levy s-a temut să nu încalce fair-play-ul financiar. Mai mult, a dat și un verdict foarte dur, spune că mutările nu au fost deloc bune.
„Uitați-vă la ultima fereastră de transferuri! A fost, probabil, cea mai proastă fereastră de mercato pe care am avut-o vreodată. A fost un adevărat eșec, pentru că toată lumea este speriată de regulile FFP și toți au încercat să respecte linia de demarcație trasată de Ligă.
Nimeni n-a vrut o deducere de puncte ori alte probleme. Dar uitați-vă atent la Tottenham!. A decis să aducă în ianuarie 2 jucători, Timo Werner, sub formă de împrumut, și Radu Drăgușin pentru o sumă importantă de bani. Ei au jucat puțin spre deloc”, a spus Paul Robinson, potrivit tottenhamhotspurnews.com.
Tottenham intenționează să mai aducă jucători și la vară. Pe lista lui Ange Postecoglou se află mijocaşul Adrien Rabiot.
La finalul sezonului contractul francezului cu Juventus va expira, iar Tottenham ar putea să îl ia gratis. Totuşi şi Barcelona este interesată de el, potrivit jurnalistului englez Graeme Bailey. Mai mult, Juventus încă încearcă să îl convingă pe Rabiot să prelungească înţelegerea.
„Din ceea ce am auzit, Spurs vrea un mijlocaș. Ne așteptăm ca Hojbjerg să plece în vară.
Sunt câteva opțiuni cu care ar putea să-l înlocuiască, una dintre ele este Rabiot, pe gratis. Există discuții în acest sens. Este unul dintre cei mai buni jucători care rămâne liber de contract, iar Rabiot are un sezon foarte bun la Juventus”, a afirmat Graeme Bailley, conform Spurs Web.