După Simona Halep a urmat Irina Begu. Jucătoarea de tenis din România a fost supusă unei intervenții chirurgicale inedite
Irina Begu (32 de ani) s-a operat la nas, unde a suferit o rinoplastie. Recent, și Simona Halep a trecut printr-o operație asemănătoare. Procedeul pentru care a optat Begu nu este doar unul de corecție estetică, ci și unul de îndăpărtare a cauzelor care provocau congestie nazală și probleme de respirație.
Înainte să fie suspendată provizoriu din tenis, Simona Halep a absentat o perioadă din circuit din cauza unor probleme de sănătate. Fostul număr 1 mondial s-a operat la nas și a fost nevoită să evite efortul pentru o bună perioadă. Pe lângă o problemă medicală, Halep a rezolvat și una estetică. Sorana Cîrstea, una dintre cele mai „prezentabile” jucătoare din circuit, a vorbit la un moment dat despre impactul pe care îl are aspectul fizic în rândul sponsorilor și în relațiile comerciale pe care le dezvoltă jucătoarele.
Pe urmele lui Halep. Irina Begu s-a operat la nas
Irina Begu a decis să facă pasul cel mare. După ce a câștigat Țiriac Foundation Trophy, de la București, românca s-a operat la nas. Conform ProSport, medicul chirurg a folosit o tehnică revoluționară, „Piezo Nose Aesthetics”. Procedeul folosește aparatură ce utilizează ultrasunetele (fără tăiere sau zdrobire). Irina s-a aflat sub anestezie generală timp de trei ore, iar medicii i-au modelat nasul și i-au rezolvat și problema devieției de sept.
Potrivit sursei amintite, Irina a avut nevoie de 7 zile de repaus, iar cicatrizarea locului operat ar dura două-trei luni.
Motivul pentru care Simona Halep s-a operat la nas
A doua jumătate anului a fost una extrem de dificilă pentru Simona Halep. A divorțat de Toni Iuruc, a fost eliminată din primul tur de la US Open, apoi a suferit o intervenție chirurgicală. Finalul a fost dramatic. Halep a fost suspendată după ce a fost descoperită pozitiv cu roxadustat. Fostul număr 1 mondial a dezvăluit și motivul pentru care a ales să se opereze la nas.
„Nu am putut să o fac mai devreme pentru că nu am avut liberă o perioadă de trei luni pentru recuperare, pentru că tenisul a fost prioritatea în viața mea. Însă acum am simțit că e timpul potrivit să fac ceva pentru mine.
De aceea am ales și operația estetică. Și pe aceea am vrut să o fac de multă vreme, pentru că nu îmi plăcea deloc nasul meu. Am făcut-o și am rezolvat atât partea funcțională, cât și pe cea estetică. Sunt sigură că mulți mă înțelegeți.”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Îmi aduc aminte când aveam contract cu Adidas. Tot timpul îmi spuneau, având în vedere că arăt binișor pentru o sportivă, că mai degrabă arăți bine și ești în top 20, decât să nu arăți bine și să fii numărul 1. Când ești în top 20, oricum ești văzută, ești sus și stă lumea la fiecare turneu. Așa că îmi spuneau: Mai bine ești frumușică și în top 20, decât… mai puțin frumoasă și numărul 1. Vă dați seama, au și ei cotele lor, e o piață. Americancele poate să câștige mulți bani chinezoaicele, japonezele, la un moment dat, Naomi Osaka era cea mai bine plătită sportivă.”,
Sorana Cîrstea, în cadrul podcastului „La Fileu”, găzduit de artistul Speak.