După Arsenal, un alt colos din Anglia este pe urmele lui Ianis Stoica. Liverpool vrea să-l deturneze pe român din drumul spre Londra

Bădulescu Silvian 27.11.2021, 21:53
După Arsenal, un alt colos din Anglia este pe urmele lui Ianis Stoica. Liverpool vrea să-l deturneze pe român din drumul spre Londra

Ianis Stoica este intens disputat de echipe mari ale continentului. Jucătorul lui FCSB a avut ofertă de la Arsenal, după spusele patronului Gigi Becali. Mai nou, pe urmele acestuia s-ar afla și Liverpool, trupa antrenată de Jurgen Klopp.

„Adolescentul ar putea ajuta la rezolvarea mai multor minusuri deodată”

Zilele trecute, patronul Gigi Becali a declarat că a refuzat o ofertă de 7,5 milioane de euro pentru Stoica, din partea celor de la Arsenal. Acum, presa din Albion scrie că Liverpool este interesată de transferul tânărului jucător român.

Conform celor de la Liverpool.com, Ianis Stoica, poreclit „noul Mbappe”, ar fi aproape de Liverpool, care încearcă să-l deturneze pe acesta din drumul spre Londra. Sursa citată i-a făcut acestuia o descriere prin care consideră că s-ar adapta stilului de joc impus de Jurgen Klopp.

Este foarte versatil, simțindu-se bine în toate cele trei poziții din atac, dar și la mijlocul terenului. Cu un lot subțire la mijloc, doar cu Mohamed Salah, Sadio Mane și Roberto Firmino, peste care trec anii, adolescentul ar putea ajuta la rezolvarea mai multor minusuri deodată” au scris aceștia.

Cu patru goluri și două pase decisive în 12 partide, acesta a fost implicat în crearea unui gol o dată la 78 de minute în Liga I. Englezii consideră că tânărul jucător devine rapid unul mult prea bun pentru FCSB sau pentru campionatul românesc.

„Nu este de vânzare”

Gigi Becali a declarat că jucătorul nu este de vânzare acum, ci „poate peste doi, trei ani”. Tot el a dat de înțeles că, în cazul unei oferte de 10 milioane de euro, precum și 20% dintr-un viitor transfer, Ianis Stoica ar putea să plece.

Ianis Stoica este considerat un fotbalist care posedă un fizic bun, superior fotbaliștilor de vârsta sa, lucru care îi conferă un mare avantaj, mai ales în ceea ce privește Premier League, un campionat cunoscut pentru intensitatea duelurilor.

Acesta, în cazul în care va fi cumpărat de Liverpool sau Arsenal, va trebui să treacă pe la echipa secundă, cea under-23 și nu direct la echipa de seniori. Mai mult, englezii consideră că dacă vreunul dintre cele două cluburi își propune să-l aducă pe Ianis Stoica, nu ar trebui să fie mari bătăi de cap.

Când un club din Premier League își dorește un talent dintr-o țară aflată pe locul 26 în clasamentul UEFA al coeficienților, nu există jucător netransferabil. Liverpool sau Arsenal ar putea găsi prețul corect, dacă vor să realizeze transferul” notează aceeași sursă.

În acest moment, cota de piață a lui Ianis Stoica este de doar 450.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622