Dumitru Dragomir a pus tunurile pe jucătorii Universității Craiova după înfrângerea fără drept de apel suferită în fața FCSB-ului. Nici măcar Alexandru Mitriță nu a scăpat „neșifonat”.
Discursul a fost diametral opus celui rostit de Mihai Rotaru, care nu doar că i-a încurajat, dar a susținut cu tărie că liderul Superligii nu a avut o prestație superioară. Cele două echipe sunt despărțite, însă, de 16 puncte în clasament.
Potrivit fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitriță poate face diferența, dar trebuie să fie „dresat”, în vreme ce fundașii centrali la care a apelat Ivaylo Petev -Maldonado, Zajkov și Badelj – nu ar mai trebui să facă parte din lot.
Pe tehnicianul bulgar l-a catalogat drept „un om serios”, dar a avut și un reproș: faptul că nu a reușit, cel puțin pentru moment, să se impună cu adevărat în vestiar.
„E o brambureală la Craiova, râdeam… Doamne, Maica Domnului, când mai aud pe unul care zice că «am jucat bine»… Băi, sunteți nebuni? Păi voi nu vă uitați la fotbal? Întrebați-l pe Cârțu, auzi, să zici că ai jucat bine la 0-3… Parcă erau pe altă lume.
Mitriță nu e rău fotbalist, dar nu este dresat. El încurcă tot, în momentul în care faci un dribling în plus s-a dat peste cap toată fază, se poziționează adversarul. Convingerea mea este că CSU Craiova l-a stricat pe Ivan, îi strică și pe Mitriță și pe Bancu, care sunt fotbaliști. La fundașii centrali, i-aș da pe toți afară, toți trei, nu aș opri niciunul! Poate l-aș opri fundaș central pe Screciu. Toți au viteza 1 și 2, se urcă mingea pe ei ca veverița. Fac preluări din trei mișcări.
Am o impresie bună despre bulgarul ăsta (n.r. antrenorul Ivaylo Petev), m-am informat și este un om serios. Doar că nu-i stăpânește deocamdată, Craiova trebuie dresată, stăpânită”, a declarat Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.
Spre deosebire de „Corleone”, Gică Craioveanu l-a nominalizat pe Ștefan Baiaram când a venit vorba despre jucătorul Universității Craiova a cărui prestație l-a dezamăgit cel mai mult. Acesta a evoluat doar 45 de minute împotriva FCSB-ului, fiind înlocuit cu Marian Danciu.
„Când tu ai șanse să joci la echipa națională, nu faci nimic. A dat un gol cu UTA Arad, dar apoi a dispărut complet. La meciurile mari se văd jucătorii mari. I-am spus și lui că sunt supărat pe el. Tu, dacă n-ai atitudine….”, a declarat legenda alb-albastră, la Digi Sport.