Drum liber pentru Reghecampf la arabi. Antrenor pe care trebuie să-l înlocuiască a luat decizia finală
Laurențiu Reghecampf o poate prelua în liniște pe Al Tai din Arabia Saudită. Actualul antrenor, croatul Rezic, s-a înțeles cu șefii clubului pentru rezilierea contractului.
Tehnicianul român a plecat de patru zile de la Craiova dar încă nu a fost prezentat oficial la arabi. Și asta pentru că Kresimir Rezic nu a dorit să plece de la Al Tai.
Lucrurile au intrat, însă,pe un făgăș normal și Laurențiu Reghecampf urmează să fie prezentat oficial zilele următoare la echipa arabă, conform surselor Playsport.
Croatul Rezic s-a înțeles cu șeicii și i-a anunțat că pleacă după meciul cu Al Etifaq, joc pierdut dramatic, cu 3-4.
Anunțul oltenilor
La Al Tai joacă Dugandzic și Cordea, proaspăt transferați din Superliga României.
Rămasă fără antrenor, Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de antrenor, dar rezilierea se va produce după ce comisiile federale vor ratifica acest lucru.
Conform regulamentelor FRF, contractul rămâne în vigoare până la data pronunţării unei decizii definitive şi irevocabile în acest sens, de către comisia jurisdicţională a FRF competentă”, a scris Universitatea Craiova pe Facebook.