Drama pe care o trăiește Larisa lui Pescobar! De ce a ajuns la psiholog: „Simțeam că nu mai pot să ies”

Alex Cazacu 24.03.2024, 14:44

Invitată în cadrul unui podcast, Larisa Popa a făcut dezvăluiri uluitoare din viața ei privată. Fosta angajată a lui Pescobar a dezvăluit motivul pentru care este în prezent singură. Printre altele, tânără a mărturisit că s-a simțit anxioasă, ajungând chiar și la psiholog.

În fața lui Viorel Grigoroiu, fosta manageră de la Taverna Racilor și-a deschis sufletul și a vorbit despre stările pe care le-a avut. În ceea ce privește o posibilă relație sentimentală, șatena susține că nu își dorește să forțeze lucrurile, însă ar vrea să își întemeieze o familie.

Larisa Popa, dezvăluiri din intimitate

Nu cu mult timp în urmă, Larisa Popa a fost invitată la ”Tare de tot”, podcast realizat de Viorel Grigoroiu. Fosta angajată a lui Pescobar a vorbit despre partea sentimentală, dar și despre perioada în care a simțit că trece printr-o depresie.

La vremea respectivă, tânăra s-a închis în sine. Nu este într-o relație, însă susține că nu o deranjează acest aspect. Se pare că Larisa așteaptă persoana potrivită, însă după cum mărturisește chiar ea, nu vrea să forțeze lucrurile în acest sens.

Larisa: ”Nu vreau să mă plâng că sunt singură”

”M-am închis în singurătatea asta, în bula asta pe care mi-am creat-o, pentru că nu permit nimănui lucrul ăsta. Poate pentru că nici nu am găsit persoana potrivită. Mi-aș dori și copii. Doar să faci bani și să muncești… nu te mai bucuri. Nu vreau să mă plâng că sunt singură, dar poate cumva asta reiese.

Cum ți-am zis, eu nu vreau să mai forțez lucrurile în nicio direcție, pentru că Dumnezeu ni le dă când trebuie. Dar, o să mi le dea, știu asta! Și acum, astăzi după ce plec de la tine mă duc la biserică. Îmi place să stau, să mă rog, să mă liniștesc”, a mărturisit Larisa Popa.

Motivul pentru care a ajuns la psiholog

Fostul manager de la Taverna Racilor susține că a trecut printr-o perioadă nu prea plăcută. Se simțea anxioasă, după cum susține chiar ea. Ba chiar mai mult de atât, Larisa a trecut și pragul medicului psiholog. Acum, fosta angajată a lui Paul Nicolau s-a mai liniștit.

”Am trecut printr-o perioadă… Timișoara m-a bulversat. Era o chestie, simțeam că nu mai pot să ies, am fost și la psiholog pentru prima oară, atunci la Timișoara. Doar o dată am fost. Mi-am confirmat chestii pe care eu oricum le știam, doar că eu trebuie să lucrez, să schimb lucrurile alea dacă mie nu-mi e bine.

De atunci m-am mai liniștit în direcția asta, în sensul în care cu cât gândesc mai mult cu atât îmi fac mai mult rău. Mă simțeam anxioasă și eu n-am crezut niciodată în depresie, anxietate. Acum sunt ok, dar dacă pic iar în gândurile mele… m-ai pierdut. Am avut un moment în Dubai în care eram depresivă și am zis gata, trebuie să-mi revin”, a adăugat Larisa.

Se bucură de tot ce îi oferă Dumnezeu și este de părere că poate face orice dacă este sănătoasă. ”Orice mi-am dorit am realizat. Cum ți-am zis, toată ruperea asta de tavernă o să fie un lucru mai bun pentru mine. Acum sunt ok, sunt foarte relaxată”, a mai spus tânăra.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622