Ovidiu Hațegan este în doliu. Tatăl lui a murit după o lungă suferință. Bărbatul suferea de o maladie gravă și era internat într-un spital din Arad.
Tatăl lui Ovidiu Hațegan s-a stins la 77 de ani. Arbitrul român a primit cumplita veste în această dimineață, conform prosport.ro.
Romică Hațegan fusese internat în urmă cu ceva timp la terapie intensivă, el având nevoie să fie monitorizat permanent de către specialiști. De menționat este că, la momentul la care a fost internat în spital, tatăl lui Ovidiu Hațegan se afla în stare critică. El suferise un accident vascular cerebral.
Nici mama lui Hațegan nu mai trăiește. Cea care l-a adus pe lume s-a stins din viață în luna noiembrie 2018, când celebrul arbitru a fost delegat la partida Olanda – Germania (scor final 2-2) din UEFA Nations League
Am văzut ca am două apeluri nepreluate, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Am sunat și am aflat ce s-a întâmplat. Am început să plâng, am vorbit cu Roberto Rosetti, mi-a zis că e alături de mine. M-a susținut, au contat foarte mult vorbele lui. Mi-a zis să intru pe teren și s-o fac pentru memoria mamei mele. Așa s-a întâmplat, știu cât de mândră era de mine.”, a dezvăluit Ovidiu Hațegan, într-un interviu acordat pentru UEFA.
Și centralul român s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima perioadă de timp. Hațegan a suferit un infarct și a fost nevoie să fie transportat de urgență la spitalul din Timișoara unde a fost operat. Înainte să se întâmple acest necaz, el a simțit dureri foarte puternice în zona pieptului.
În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital. A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara și, în urma unui EKG, i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent.”, a spus, la momentul respectiv, o persoană apropiată arbitrului Ovidiu Hațegan, pentru SpecialArad.