Radu Drăgușin este aproape de un transfer de cinci stele. Fotbalistul român este așteptat la Tottenham, fiind obiectul unui transfer de 30 de milioane de euro.
Fotbalistul român are mari șanse să ajungă în Premier League în perioada următoare. În locul lui, la echipă va veni un nume mare.
Omul pe care Genoa îl vrea în locul lui Drăgușin este Leonardo Bonucci. Fundașul Italian a fost coleg cu românul la Juventus, jucând două meciuri împreună, ambele Juventus – Genoa.
În septembrie, Bonucci s-a transferat la Union Berlin, unde nu s-a acomodat. A fost titular de doar șapte ori. Speră să meargă la EURO 2024, motiv pentru care nu ar spune nu unei reveniri în Serie A.
Crescut de Inter, Bonucci a mai jucat la genoa, o perioadă scutr, în 2–9. Era cumpărat de la Inter pentru patru milioane de euro, ca mai apoi să fie cedat la Bari pentru 1-. Un an mai târziu, Juventus îl cumpăra pentru 15 milioane de euro.
A jucat în sezonul 2017-2018 la AC Milan. Aceștia l-au cumpărat pe 42 de milioane de euro și l-au vândut înapoi pe 35, tot la Juventus, un an mai târziu. La Union Berlin a ajuns gratis, vara aceasta.
121 de meciuri și 8 goluri a adunat Bonucci pentru Italia. A făcut parte din lotul cu care Italia a câștigat EURO 2024.
„Fostul apărător al lui Juventus ar umple golul lăsat prin plecarea lui Drăgușin și are avantajul că nici nu costă nimic”, au notat jurnaliștii italieni.
Bonucci a fost și pe lista lui Mourinho la AS Roma, dar fanii resping ideea, deoarece acesta a jucat la Juventus. Nici el nu este doritor să vină.