Dorinel Munteanu a început deja pregătirile pentru redebutul Oţelului pe prima scenă fotbalistică românescă. Gălăţenii au perfectat deja două transferuri în această perioadă de mercato, iar alte nume noi sunt aşteptate să sosească, în scurt timp, la formaţia moldoveană.
Oficialii Oţelului au oficalizat achiziţia fostului atacant al Unirii Dej, Alexandru Pop. Crescut la Academia lui Gică Hagi de la Ovidiu, vârful în vârstă de 23 de ani a avut evoluţiie apreciate pe parcursul sezonului recent încheiat.
Pop a apărut pe teren în toate cele 29 de partide ale dejenilor şi a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor de nouă ori. În plus, vârful născut în Argentina, la Buenos Aires, şi-a trecut în CV şi trei assist-uri.
Alexandru Pop se află la debutul în prima ligă. Până în prezent, aceasta a evoluat doar în divizia secundă, pentru Unirea Dej şi Universitatea Cluj. Pe vremea când îşi făcea junioratul la Viitorul Constanţa, Pop a cochetat şi cu echipa naţională. Acesta a bifat convocări la reprezentivele U 17, U 18 şi U 19.
În afară de Pop, Oțelul s-a înțeles și cu Relu Stoian, portarul Gloriei Buzău. Stoian era poreclit “Tătărușanu” când și-a făcut debutul la seniori. E un produs al lui Juventus Colentina, la fel ca fostul goalkeeper al Stelei. Și Stoian a fost la un moment dat în atenția actualei FCSB. În cele două manşe ale meciului de baraj cu UTA Arad, goalkeeper-ul de 27 de ani a fost, de fiecare data, rezervă.
Oţelarii nu au avut timp de o vacanţă lungă, după ce au izbutit să obţină biletele pentru Superligă. La doar două săptămâni distanţă de la ultimul joc, cel cu Unirea Dej, trupa pregătită de Dorinel Munteanu se va reuni deja pentru a începe pregătirile pentru noul sezon. Primul antrenament al moldovenilor este programat la stadionul Oţelul, la începutul acestei săptămâni.
Sursa Foto: Oţelul Galaţi