Doru Andrei, în extaz după victoria cu Rapid: ”Mi-a spus mama că o să dau gol”

08 08. 2023, 00:01

FC Voluntari a învins-o pe Rapid cu scorul de 2-1, în etapa cu numărul 4 din Superliga. Dugandzic a punctat pentru giuleșteni, însă a fost insuficient, căci reușita lui Doru Andrei și autogolul lui Braun au făcut ca toate cele trei puncte să meargă la ilfoveni.

Doru Andrei, marcatorul gazdelor, a declarat la flash-inteviul de la finalul partidei de pe stadionul Anghel Iordănescu că dedică reușita familiei sale.

Golul cu Rapid îl dedică familiei

Doru Andrei (20 ani) a reușit să marcheze cel mai rapid gol din acest sezon din Superliga. Doar 11 secunde i-a luat mijlocașului să deblocheze tabela de joc. La finalul partidei, jucătorul ilfovenilor a recunoscut că Rapid a fost un oponent pe măsură, iar numărul mare de suporteri oaspeți nu l-a surprins.

”Am întâlnit o echipă cu jucători cu valoare și chiar ne bucurăm că am reușit să câștigăm. Ne așteptam să fie stadionul plin, am văzut că biletele au fost sold-out din prima zi și ne-am bucurat foarte mult fiindcă de asta ne-am apucat de fotbal, să vedem stadioane pline.”, a început interviul Doru Andrei.

Fotbalistul își propune să aibă evoluții cât mai bune în viitorul apropiat, unele care îi vor ajuta pe ilfoveni să urce în clasament.

”În primul rând, să luăm meci cu meci, să câștigăm și pe plan individual să am cât mai multe meciuri bune, să dau pase de gol și goluri.” a mai spus mijlocașul.

Totodată, fotbalistul dedică golul marcat contra rapidiștilor familiei sale.

”Mi-a spus mama mea că o să dau gol, unul pe care îl dedic familiei mele.”, a concluzionat Doru Andrei.