Dorinel, gesturi golănești în fața arbitrului de tușă. L-a înjurat în față și a fost eliminat. Ce i-a făcut apoi asistentului

18 02. 2024, 22:16

Dorinel Munteanu a fost eliminat în minutul 75 al partidei dintre Dinamo și Oțelul.

Nervos pe arbitrul asistent Andrei Constantinescu, Munteanu l-a jignit și a primit galben de la centralul Moroiță. Nu s-a potolit și i-a mai adresat noi injurii tușierului, surprinse inclusiv pe camerele care au transmis partida. Chemat din nou la marginea terenului, Moroiță i-a arătat cartonașul roșu lui Munteanu. Înainte să părăsească spațiul tehnic, Dorinel a vrut să-l mai umilească o dată pe Constantinescu. I-a întins mâna, apoi a retras-o chiar în momentul în care asistentul se pregătea să i-o strângă.

Tensiune extremă la Oțelul

Dorinel a traversat săptămâni complicate la Galați. După conflictul cu fostul președinte, Munteanu a fost contestat și din cauza salariului pe care l-ar câștiga la echipă, 16 000 de euro pe lună. Antrenorul a asigurat că situația din birouri nu se transmite și asupra echipei, dar, alături de problemele financiare, par să creeze un climat total diferit de cel din prima parte a campionatului. Oțelul are șanse mici să mai prindă playoff-ul, obiectivul impus de Dorinel în startul campionatului.