Doliu în lumea sportului: Cătălin Ștefănescu a murit la 29 de ani. Era campion național și balcanic la culturism
Cătălin Ștefănescu, un sportiv de doar 29 de ani, care peste o săptămână împlinea 30 de ani, a murit.
Bărbatul, care reprezenta cu succes România peste hotare, era campion național și balcanic la culturism, însă viața lui s-a terminat brusc pe o baltă de pescuit.
Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, Cătălin Ștefănescu plecase alături de un prieten să pescuiască în județul Dâmbovița, pe balta Lazuri, dar a murit.
Din câte se pare, prietenul culturistului a uitat ceva acasă, astfel că s-a întors la locuința sa, iar campionul român a rămas singur pe baltă. În momentul în care amicul său s-a întors, l-a găsit fără suflare pe Cătălin Ștefănescu.
Cum a murit Cătălin Ștefănescu
„Polițiștii au fost sesizați de administratorul unui lac cu privire la faptul că o persoană este decedată. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce s-ar fi aflat la pescuit pe un lac din Lazuri, ar fi fost găsit înecat. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, se arată în comunicatul pe care l-au oferit oamenii legii.
După cum se arată în anchetă, Cătălin Ștefănescu ar fi căzut în apă după ce i s-a făcut rău. Rămas singur pe baltă, el nu a putut fi salvat de nimeni, astfel că a murit înecat, chiar dacă apa avea o adâncime de doar un metru.
Potrivit informațiilor care au apărut pe rețelele de socializare după moartea lui Cătălin Ștefănescu, trupul neînsuflețit al campionului la culturism a fost dus în comuna Valea Voievozilor, locul său natal.
Cătălin Ștefănescu era căsătorit și avea o fetiță care nu împlinise încă patru ani.