Ultima Redută 1947, una dintre asociațiile de suporteri ai CSA Steaua București, a trimis o adresă oficială către UEFA, solicitând excluderea echipei FCSB din competițiile europene.
Motivul invocat este legat de deciziile judecătorești recente care au confirmat drepturile exclusivității asupra mărcii, numelui și palmaresului clubului pentru CSA Steaua București.
În documentul expediat către președintele UEFA, Aleksander Čeferin, Ultima Redută 1947 a subliniat hotărârile pronunțate de instanțele competente, care au constatat că Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este deținătorul legal al palmaresului și al numelui asociate cu istoria și identitatea clubului de fotbal.
„Către Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), În atenția domnului președinte Aleksander Čeferin, Stimate domnule președinte,
În calitate de reprezentanți ai suporterilor Steaua București, asociația Ultima Redută 1947 dorește să vă informeze cu privire la hotărârile judecătorești prin care Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a câștigat în instanță drepturile exclusivității asupra mărcii, numelui și palmaresului asociate cu secția de fotbal a clubului.
Aceste hotărâri judecătorești au fost pronunțate de instanțele competente și au confirmat faptul că Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este și a fost singurul deținător legal al palmaresului (1947-1998), brandului și numelui legate de istoria și identitatea clubului de fotbal.
Pe 15 mai 2024, Curtea de Apel a emis motivarea în decizia prin care a stabilit că Clubul Sportiv al Armatei Steaua deține palmaresul din perioada 1947 – 1998 și că FCSB nu are dreptul de a folosi în scopuri comerciale sau sportive palmaresul din intervalul 2003 – 2017.
Justiția a constatat că societatea S.C. F.C. FCSB S.A., înființată de George Becali în anul 2003, se face vinovată de FURT DE IDENTITATE prin folosirea ilegală a numelui, mărcii și palmaresului Steaua București.
De asemenea, asociația suporterilor a cerut rectificarea statisticilor și informațiilor de pe site-ul UEFA, prezentând corect palmaresul CSA Steaua București și acordarea rentei anuale pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni. În plus, Ultima Redută 1947 a solicitat excluderea FCSB-ului din orice competiție europeană.
Această acțiune vine în urma unei motivații emise de Curtea de Apel pe 15 mai 2024, care a confirmat că FCSB nu are dreptul de a folosi în scopuri comerciale sau sportive palmaresul din intervalul 2003 – 2017, și că acțiunile acesteia reprezintă furt de identitate.
Pe plan intern, suporterii CSA Steaua București au demarat o serie de acțiuni similare, notificând FRF și LPF și cerând respectarea hotărârilor judecătorești în conflictul cu FCSB. Printre solicitările lor se numără dezafilierea FCSB-ului, excluderea din toate competițiile europene și primirea CSA Steaua București în SuperLiga în locul actualei campioane a României.
„Potrivit hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești, scopul societății S.C. F.C. FCSB S.A. a fost – încă de la înființarea sa în anul 2003 – acela de a beneficia de renumele brandului “Steaua București” prin furt de identitate, adică prin folosirea ilegală a numelui și a mărcii “Steaua București”.
Ținând cont de faptul că, în conformitate cu hotărârile judecătorești, S.C. FC FCSB S.A. s-a afiliat și a folosit în mod ilegal numele, marca și palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, vă solicităm să dispuneți măsurile care se impun pentru astfel:
– Rectificarea tuturor statisticilor și informațiilor existente pe site-ul UEFA, prezentarea corectă a palmaresului Clubului Sportiv al Armatei “STEAUA” București în toate materialele de promovare ale UEFA și în statisticile disponibile pe site-ul uefa.com.
– Acordarea rentei anuale pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
– Excluderea S.C. FC FCSB S.A. din orice competiție europeană.
Ultima Redută 1947 așteaptă ca UEFA să ia rapid măsuri: „Apreciem în mod clar angajamentul și respectul UEFA față de principiile de integritate și justiție în fotbal și suntem convinși că veți lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor principii.
Vă mulțumim anticipat pentru atenția acordată și pentru eforturile depuse în aplicarea justiției și corectitudinii în fotbalul european, și suntem încrezători că veți trata acest aspect cu responsabilitate și echitate.
Așteptăm să primim un răspuns din partea dvs. cu privire la această situație într-un timp rezonabil”, se mai arată în documentul, potrivit Fanatik.