Documentele care-l pot distruge pe Lionel Messi. Starul Argentinei, în mijlocul unei furtuni media fără precedent
Lionel Messi (35 de ani), starul din naționala Argentinei, este în mijlocul unui scandal uriaș, după ce presa din Marea Britanie a publicat un articol amplu la adresa lui.
Și-a trădat Lionel Messi naționala de dragul Arabiei Saudite? Starul Argentinei, în mijlocul unui scandal uriaș
Naționala Argentinei a oferit primul mare șoc de la Campionatul Mondial din Qatar, fiind învinsă în meciul de debut de Arabia Saudită, iar starul Lionel Messi a lăsat de înțeles după meci că este la pământ din punct de vedere moral.
„Doare! E o lovitură uriașă, toți jucătorii sunt devastați”, a spus, printre altele, Messi.
În realitate, supărarea lui Lionel Messi s-ar putea să nu fie atât de mare. Un articol publicat de jurnaliștii britanici de la The Athletic scoate la suprafață multiplele legături dintre argentinian și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.
Și poate cel mai supărător lucru pentru fanii naționalei din Argentina, care l-au huiduit pe Messi la finalul meciului cu Arabia Saudită, este acela că idolul lor s-a vândut țării conduse Mohammed bin Salman pentru un contract de zeci de milioane de euro.
Mai precis, The Athletic dezvăluie că, în luna mai a acestui an, Messi și-a pus semnătura pentru un contract de promovare pe care firma Visit Saudi i l-a pus pe masă. Este vorba despre o societate care aparține de Autoritatea de Turism Saudită, iar în urma înțelegerii semnate, Messi a fost însărcinat cu obligativitatea de a promova turismul în țara condusă de dictatorul Mohammed bin Salman.
Ce i-a ieșit lui Messi la schimb? 30.000.000 de euro, dezvăluie The Athletic.
Un alt aspect important de precizat este că Visit Saudi i-a făcut anterior și o propunere lui Cristiano Ronaldo, de „doar” 5.000.000 de euro, însă starul portughez a refuzat să își amestece imaginea într-o astfel de campanie de promovare.
Leo Messi, prins între ciocan și nicovală. Argentina sau Arabia Saudită?
Controversele continuă cu privire la relația suspectă dintre Messi și Arabia Saudită. Tot The Athletic susține că prin contractul respectiv, Arabia Saudită intenționează să îl folosească pe argentinian pentru lupta dată în organizarea Cupei Mondiale din 2030. Arabia Saudită și-a exprimat deja intenția pentru a găzdui turneul final de peste 8 ani, însă va avea contracandidate serioase.
În acest moment, mari favorite să organizeze Mondialul din 2030 par să fie Uruguay, Paraguay, Argentina și Chile, care își vor depune o candidatură comună. De asemenea, mai există și intenția confirmată de a candida, tot la comun, a unor selecționate ca Spania, Portugalia și Ucraina.
Nici Arabia Saudită nu ar urma să găzduiască singură turneul final, ci împreună cu Egipt și Grecia. Din 2026, Campionatul Mondial își va mări numărul de țări participante, de la 36 la 48, iar FIFA consideră că desfășurarea turneului final în mai multe țări ar putea reprezenta un avantaj în acest caz.
Revenind, însă, la Messi, argentinianul ar putea fi prins în mijlocul unui conflict de interese. Cui va face reclamă în lupta pentru găzduirea Mondialului din 2030? Argentinei, pentru care a jucat peste 160 de meciuri în prima reprezentativă, sau Arabiei Saudite, care îi introduce zeci de milioane în conturi?
Proiectul prin care i-a fost oferit contractul de promovare lui Lionel Messi se numește „Viziunea 2030”. Acest fapt evidențiază și mai tare intențiile saudiților de a se promova prin intermediul lui Lionel Messi, în lupta pentru o eventuală candidatură cu privire la găzduirea Cupei Mondiale din 2030.
Lionel Messi, prienten cu unul dintre principali sfătuitori ai lui Mohamed bin Salman
Tot jurnaliștii britanici dezvăluie și relația foarte apropiată de prietenie pe care Messi o are cu Turki Al-Sheikh, unul dintre cei mai de preț consilieri din anturajul lui Mohamed bin Salman.
Turki Al-Sheikh este președintele Autorității Generale de Divertisment din Arabia Saudită și misiunea sa este de a promova creșterea socială și economică în cadrul țării.
Messi i-a transmis în repetate rânduri, public, mesaje lui Al-Sheikh pe rețelele de socializare și chiar i-a urat „la mulți ani”.
De asemenea, cei doi s-au îmbrățișat înaintea unui duel Almeria – Barcelona, pe vremea când Messi evolua în La Liga. Turki Al-Sheikh este implicat în calitate de investitor la Almeria.
Tot în articolul din The Athletic, care este intitulat „S-a vândut diavolului”, trimitere la Messi, un saudit care a avut conexiuni cu sistemul condus de Mohammed bin Salman a oferit o reacție sugestivă.
Este vorba despre Khalid Al-Jabri, care are fratele și sora închiși în spatele gratiilor, din cauza tatălui lor, fost ofițer de informații de elită, care e presat de regimul lui bin Salman:
„Nu mă deranjează că fotbaliști ca el joacă pentru Arabia Saudită ca parte din echipă, pentru că saudiții nu ar trebui să fie privați de această șansă din cauza atrocităților comise de cei care conduc țara. Am însă o problemă cu Messi folosit pentru a spăla imaginea saudită prin sport. S-a vândut diavolului”, a declarat acesta, pentru The Athletic.