Zilele trecute, familia Elenei Gheorghe a petrecut cu mare fast la un local de pe litoral. Costin Gheorghe, fratele celebrei cântărețe, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Maria Cușu. Ei bine, nașii au fost aleși din familie. Mai exact, nașele proaspeților însurăței au fost chiar surorile fostului fotbalist.
Costin Gheorghe și Maria Cușu și-au unit destinele într-o ceremonie de vis, pe litoral. Fostul fotbalist și partenera lui de viață au ales pentru petrecerea de nuntă un cadru cu adevărat special și un decor absolut superb. Fratele Elenei Gheorghe a ales un restaurant situat pe faleza Constanței.
Mirii și invitații lor au avut privilegiul de a admira marea în toată splendoarea ei, dar și faimosul Casino din Constanța. Decorul a fost completat cu armonioase aranjamente florale albe, creând o atmosferă magică. Printre artiștii care au întreținut atmosfera s-a numărat și Elena Gheorghe. Cântăreața a pregătit un recital impresionant în cinstea mirilor.
Interesant este faptul că mirii au ales să fie cununați de surorile lui Costin. Mai precis, nașele de cununie ale celor doi au fost Elena Gheorghe și Ana Pîrvulescu. În ziua marelui eveniment, artista a schimbat mai multe ținute, iar rochiile sale au fost de-a dreptul fabuloase. Evident, mireasa a fost cea care a atras toate privire, însă nici nașele nu s-a lăsat mai prejos.
Cele două surori ale lui Costin Gheorghe, Ana și Elena, au fost însoțite de partenerii lor de viață. Cert este faptul că ambele au arătat incredibil. Cântăreața a optat pentru două rochii de culoare roșie, absolut superbe. Elena Gheorghe, pur și simplu, a strălucit în ziua nunții fratelui ei.
Ei bine, vedeta nu s-a uitat la bani atunci când și-a ales ținutele. Conform celor de la WOWbiz.ro, pentru ținuta îmbarcată la biserică, Elena a scos din buzunar în jur de 1.000 de euro. După cum era și de așteptat, cântăreața s-a schimbat pentru petrecere.
Pe seară, îndrăgita artistă s-a afișat într-o rochie cu totul și cu totul specială. Îmbrăcată cu rochia lungă, cu o crăpătură adâncă pe picior, Elena Gheorghe a arătat cum nu se poate mai bine. Totuși, pentru acest articol vestimentar, sora lui Costin Gheorghe a scos din buzunar o sumă mai mică. Potrivit sursei citate, o astfel de rochie costă în jur de 1.200 de lei (o puteți vedea mai jos).
Vezi această postare pe Instagram